Un curăţător de canal care-şi petrecuse toată viaţa curăţând murdăria oraşului şi transportând-o pe câmpurile înconjurătoare, veni într-o zi la piață. În cursul timpului, se obişnuise cu mirosul oribil al murdăriei. Fără să-l deranjeze, putea merge curajos prin gropile de scurgere ale oraşului şi, fără să strâmbe din nas, golea cele mai adânci şanţuri. Acum, când bunul om mergea pe aleile pieței- nu-l mai văzuseră acolo înainte- ajunse la o gheretă unde un negustor vindea ulei de trandafiri. Mireasma, pe care toţi ceilalţi o găseau atât de minunată, fu atât de copleşitoare, încât curăţătorul leşină. Toate încercările de a-l trezi se dovediră zadarnice. Oamenii stăteau toţi în jurul lui inconştient, fără să ştie ce să facă. Un individ, recunoscând profesia omului după îmbrăcăminte, a apucat un pumn de noroi de pe stradă şi i-l ţinu sub nas. Deodată, ca atins de o baghetă magică, curăţătorul de canal deschise ochii. Spectatorii se mirară, împietriţi la vederea acestui miracol. Dar individul spuse cu nepăsare: „Omul nu era obişnuit cu miresma uleiului de trandafiri. Cum poate el, care nu a descoperit nimic despre fiinţă, să ştie ce este fiinţa?”
Comments are closed