Transferul și contratransferul sunt concepte psihanalitice, dar toate formele de psihoterapie recunosc faptul că psihoterapeutul manifestă diverse sentimente în cursul ședințelor de psihoterapie, sentimente care provin din evenimentele și procesul terapeutic. Emoțiile sunt răspunsuri complexe care implică dimensiuni comportamentale, activitate musculară, gânduri și experiențe subiective, fiind adesea declanșate la un nivel inconștient. Calitatea lor imperativă și faptul că vin din interiorul nostru ne distrag de multe ori de la a le vedea ca semnale care ne dau informații despre contactul nostru cu lumea înconjurătoare.
Emoțiile clientului sunt principala țintă a schimbării în terapia comportamentală clasică, în timp ce în terapia cognitivă emoțiile sunt folosite pentru a identifica la ce nivel trebuie realizată o schimbare cognitivă. Reacțiile emoționale excesive ne dau indicii asupra cognițiilor disfuncționale corespunzătoare. În psihoterapia psihodinamică, lucrul cu sentimentele transferențiale este la ordinea zilei. Ceea ce clientul simte privitor la psihoterapeut nu se leagă de fapt de experiențele lui prezente, ci mai degrabă de relațiile trecute. Tot așa, sentimentele terapeutului față de client sunt descrise prin termenul de contratransfer.
Diversele orientări psihoterapeutice arată că sentimentele care apar în cursul psihoterapiei ne oferă informații valoroase. De exemplu, sentimentele negative ale psihoterapeutului pot semnala o ruptură a alianței terapeutice, pe care psihoterapeutul trebuie să o identifice, exploreze și prelucreze din perspectiva clientului. Psihoterapeutul poate avea de asemenea sentimente negative puternice atunci când face o greșeală. Dacă terapeutul evită să ia la cunoștință de existența acestor sentimente negative, ori le dă la o parte, va ignora indicii care îi spun că ceva important merge prost în procesul de tratament. Ca urmare, se recomandă ca psihoterapeutul să facă toate eforturile pentru a detecta și explora sentimentele legate de chestiunile care sunt dificil de admis și gestionat.
Dar reacțiile emoționale ale psihoterapeutului pot avea și alte înțelesuri. Uneori ele sunt consecința directă a comportamentului clientului, reacțiile terapeutului modelând la rândul lor comportamentul acestuia. În al doilea rând, clientul este de asemenea o parte a mediului terapeutului și afectează comportamentul său. Silvestre și Vandenberghe (2008, p.4) apreciază că este nevoie să ne punem întrebări de genul: Cum se leagă ceea ce simt acum de ceea ce face clientul? Am renunțat la scopurile terapiei fiindcă clientul îmi pedepsește strategia clinică? Sunt furios deoarece clientul a respins interpretările mele?
Mai mult, istoricul de viață al psihoterapeutului influențează interacțiunile lui cu clientul. Atracția față de client, plictiseala sau enervarea se pot lega de experiențe personale ale terapeutului, sensibilități sau preferințe care nu sunt relevante pentru problemele clientului. Sentimentele puternice pot releva probleme pe care psihoterapeutul încearcă să le evite în propria viață.
Comments are closed