Cercetările arată că factorii comportamentali au impact cresut asupra funcţionării imunităţii ca determinant posibil al relaţiei observate între stres şi susceptibillitate la boli infecţioase. Infecţiile apar frecvent la nivelul mucoaselor care formează o graniţă cu lumea exterioară. Suprafeţele de apărare le nivelul mucoaselor sunt mediate de mecanismele imunologice specifice şi nespecifice. Mecanismele de apărare nespecifice sunt realizate de o multitudine de proteine, produse mai ales de celulele glandulare. Proteinele secretate protejează corpul de bacterii, viruşi, fungi şi toxine, de exemplu prin inhibarea creşterii, inactivarea enzimelor protelitice, împiedicarea aderării la ţesutul gazdă şi distrugerea directă.
Saliva are un rol crucial în menţinerea sănătăţii orale, ceea ce devine foarte clar la pacienţii cu xetstomie (sindromul de gură uscată). În xerostomie creşte rapid numărul de carii dentare şi infecţii bucale în organism pentru speciile de streptococi, Haemofilus influenzae, virusul Epstein – Barr şi virusul herpes simplex. Gura funcţionând ca poartă de intrare în sistemul digestiv, în ultimii ani a fost discutat rolul transmiterii de Helicobacter pylori prin cavitatea bucală. H. Pylori are rol etiologic în gastrită, atrofia gastrică, ulcerul peptic şi ulcerul duodenal, şi este factor de risc în edenocarcinomul gastric. Ca urmare Helicobacter pylori este considerat un carcimogen uman de tip I.
La pacienţii cu infecţii gastrice H. Pylori a fost indentificat atât în stomac cât şi în cavitatea orală, astfel încât o modalitate de transmitere a acestei infecţii pare fi calea orală. De asemenea cavitatea bucală pare a fi o sursă posibilă de reinfecţie.
Structurile de carbohidraţi legate de glicoproteine funcţionează ca locuri de ataşament pentru bacterii şi viruşi. Recent structura sulfo-Le a fost identificată ca moleculă de aderare pentru H. Pylori. În salivă sulfo-Le este prezent pe glicoproteina MUCSB, secretată de glandele salivare.
La om se pare că există o legătură semnificativă între stres şi susceptibilitatea la boli infecţioase. Studiul lui Bosch şi colab. (2000) arată că aderenţa medicală de salivă a H. Pylori este crescută atunci când există un stres acut. Mai mult, creşte cantitatea de sulfo-Le în salivă şi creşte de asemenea aderenţa H. Pylori la oligozaharidele de pe MUC5B.
Stresul acut are efecte asupra eliberării de mucină, sintezeiproteice şi glicosilaţiei (procesul de formare a structurilor proteice).
Eliberarea de proteine salivare este guvernată atât de ramurile simpatice cât şi de cele parasimpatice ale sistemului nervos autonom şi este modulată de neuropeptide eliberate odată cu acetileolina şi noradrelina. Ca urmare activarea inclusă de stres a sistemului nervos autonom este cea mai plauzibilă explicaţie pentru eliberarea crescută de MUC5B.
Stresorii utilizaţi în cele mai multe studii de psihoneuroimunologie sunt stresori care necesită un efort mental şi care se caracterizează prin potenţialul de evocare a unui tipar de răspuns cardiovascular de tip fugă sau luptă. Ceea ce este clar este că asemenea stresori au capacitatea de a induce modificări biochimice cu efect asupra funcţionării sistemului imun.
Legarea H. Pyloni de mucinele salivare poate avea un rol în colonizarea gastro-intestinală pe cale orală. Mai mult, există multe alte bacterii patogene care se leagă de MUC5B şi / sau sulfo-Le: Escherichia coli, Strephylococus aureus, candida albicans, Boedetelle pertussis, Haemophilus influenzee şi Fusobacterium mucleatum (Groenink Veerman , 1999, date nepublicate, citat de Bosch şi colab.2000). Ca urmare se pare că o serie de infecţii oportuniste ale tractului respirator, precum şi paradentoza sunt patologii asociate stresului.
Creşterea statului socioeconomic (indiferent dacă este apreciat în termeni de venituri financiare, educaţie sau ocupaţie) a fost asociată cu scăderea mortaităţii şi morbidităţii prin orice boală. Relaţia există în orice ţară, indiferent de accesul sau lipsa de acces la îngrijire medicală, astfel încât se pare că nu îngrijirea medicală disponibilă este factorul cheie. O explicaţie ipotetică este aceea că creşterea statului socioeconomic scade expunerea la factori de stres psihologici şi de mediu. Deoarece persoanele cu statu socioeconomic scăzut trăiesc în medii caracterizate de un nivel crescut de expunere la stresori se presupune că aceste persoane sunt supuse unei dereglări produse de stres la nivel comportamental şi biologic, ceea ce creşte riscul de îmbolnăvire.
Un sistem biologic important în legătura dintre expunerea la stres şi boală este axa hipotalano-hipofizo-adreno-corticală. Rolul factorilor de stres în legătură cu secreţia de cortizol a fost studiat în mod special. Ritmul diurn al cortizolului, care în mod normal are un maxim după trezire, apoi scade pe parcursul zilei poate fi modificat de situaţiile de stres cronic. Dacă nivelul de cortizol este fie, prea mare fie prea mic pe parcursul zilei acesta poate predispune la boală.
Nivelul crescut de cortizol la trezire este asociat cu nivelul crescut de stres perceput, simptomele depresive, emoţiile negative, suportul social scăzut şi insomnia.
Persoanele cu educaţie şi /sau nivel financiar crescut au un nivel mai scăzut de cortizol în a doua parte a zilei. Atât venitul financiar mare, cât şi gradul înalt de educaţie se asociază cu o descreştere rapidă a pantei cortizolului pe parcursul zilei.
Comments are closed