Relaţia transpersonală se referă la dimensiunea spirituală a psihoterapiei. În psihanaliza Jungiană şi în analiza existenţială sunt recunoscute influenţele unor calităţi care uneori transcend limitele înţelegerii noastre (Clarkson, 2000).
Cu alte cuvinte, vorbim de o relaţie între inconştientul psihoterapeutului şi inconştientul clientului, relaţie care nu este mediată de conştient. Ca urmare, natura dimensiunii transpersonale este destul de dificil de descris, pentru că nu este accesibilă tipurilor de descrieri utilizate pentru alte forme ale relaţiei psihoterapeutice. Este un fel de “prezenţă invizibilă” care produce o modificare la nivel conştient.
Un psihoterapeut cu experienţă ştie că ne confruntăm de multe ori cu rezultate de neînţeles şi impredictibile în psihoterapie. Există clienţi a căror situaţie este disperată şi care totuşi se vindecă şi se schimbă într-un mod care depăşeşte orice expectanţe. Pe de altă parte, există clienţi pentru care prognosticul este foarte bun şi care ajung la un punct de la care nu mai progresează niciodată.
Relaţia transpersonală este caracterizată simultan de un fel de intimitate şi “golire a eului”. Este ca şi cum psihoterapeutul îşi lasă la o parte abilităţile, cunoştinţele, experienţa, prejudecăţile şi chiar dorinţa de a vindeca, dar, totuși, în mod paradoxal, toate aceste ingrediente trebuie să fie prezente undeva în fundal pentru ca relaţia transpersonală să existe. Relaţia transpersonală nu este ceva ce putem “să facem să se întâmple”.
Un psihoterapeut în formare spunea la un moment dat: “Atunci când am început formarea în psihoterapie era ca şi cum încercam să învăţ o limbă străină, cum ar fi franceza, dar când am văzut cum lucrează un psihoterapeut cu experienţă mi-am spus că asta nu e franceză, e chineză. Cu timpul însă mi-am dat seama că e totuşi franceză, numai că un psihoterapeut cu experienţă o vorbeşte extraordinar de bine. Şi uneori mai vorbeşte şi chineză.” (Clarkson şi Pokorny, 2013). Comentariul se referă la faptul că uneori un psihoterapeut ştie intuitiv care sunt faptele pe care le va relata clientul, sentimentele sau intenţiile sale, fără a exista lucruri spuse anterior care să conducă la acele concluzii. Acest fel de intuiţii fac parte din ceea ce numim relaţie transpersonală. Calitatea transpersonală a relaţiei poate fi în mod special utilă atunci când lucrăm cu pacienţi psihotici şi este necesar să le înţelegem experienţa. Este ca şi cum psihoterapeutul îşi creează ceea ce se numeşte “al treilea sine”. Sinele individual se referă la conştiinţa de sine, sinele relaţional se referă la conştientizarea existenţei celuilalt, iar cel de-al treilea sine la conştientizarea experienţei pe care două persoane o au împreună. Conceptul seamănă cu arhetipul sinelui la care face referire Jung, ca dispoziţie inerentă de a experienţia înţelesul vieţii, un fel de “Dumnezeu aflat în noi înşine” (Clarkson, 2000).
Comments are closed