Psihoterapia functioneaza bine in problemele psihologice uzuale, cum sunt anxietatea si depresia, iar pacientii perfera frecvent psihoterapia comparativ cu medicatia. Totusi, psihoterapia se afla in declin la ora actuala in SUA. De ce? Se pare ca un motiv important este acela ca psihoterapia nu a definit clar si explicat baza stiintifica a practicii clinice, astfel ca intr-un sistem al asigurarilor sociale care cauta existenta unor dovezi riguros stiintifice bazate pe neurobiologie, psihoterapia a pierdut teren. Aceasta in primul rand datorita practicii unor metode pseudo-psihoterapeutice.
Intre 1998 si 2007 proportia pacientilor tratati prin psihoterapie a scazut de la 15,9% la 10,5%, in timp ce numarul de pacienti tratati medicamentos a crescut de la 44,1% la 57,4%, conform unui studiu publicat in 2010 in “American Journal of Psychiatry”. Cu toate acestea, numeroase meta-analize arata ca anumite tipuri de psihoterapie (de exemplu psihoterapia cognitiv-comportamentala, psihoterapia integrativa, psihoterapia interpersonala, psihoterapia familiala sau psihoterapia psihodinamica de scurta durata) sunt eficace in depresie si anxietate, precum si in schizofrenie. Mai mult, o serie de studii arata ca interventiile psihosociale au efect terapeutic pe termen mai lung decat medicamentele. Astfel, problema psihoterapiei nu este lipsa de dovezi, ci lipsa de acceptare a lor.
Psihoterapeutii pot fi psihologi sau medici, sau, in urma completarii studiilor cu anumite cursuri de specialitate, pot deveni psihoterapeuti absolventii de asistenta sociala, teologie, psihopedagogie sau filosofie. In plus, psihoterapeutii practica o mare varietate de metode terapeutice, fie ca sunt sprijinite de dovezi stiintifice, fie ca nu. Chiar daca o anumita forma de “terapie” nu este acreditata, ea poate fi practicata “sub alta eticheta”. Cati psihologi fara pregatire in domeniu nu practica “psihoterapia” sau “consilierea”? Mai mult, exista psihoterapeuti care amesteca psihoterapia cu practici, sa spunem-asa, “neortodoxe”, fara nici un fel de fundament stiintific.
Cercetarile arata (Gaudiano si Miller, 2013), ca multi psihoterapeuti pun experientele personale si intuitia pe primul loc, inaintea dovezilor stiintifice. Din 2000 de psihologi numai 47% se bazeaza pe cercetarea stiintifica in tratamentul pacientilor lor, si, in mod alarmant, 76% utilizeaza cel putin o forma de “terapie noua” pentru care nu exista nici un fel de dovada stiintifica ca ar functiona.
In acest context, comunitatea psihoterapeutica se lupta sa stabileasca standarde de practica clinica, In 2010 Asociatia Psihologica Americana a inceput sa dezvolte ghidurile de practica clinica (comparativ cu Asociatia Psihiatrica Americana, care a inceput acest demers in 1991).
Psihoterapia are astfel probleme serioase la ora actuala, dar si oportunitatea de a avansa ca domeniu stiintific. Pare a fi din ce in ce mai necesara fundamentarea practicii psihoterapeutice pe dovezi stiintifice si cercetari serioase in domeniu, chiar daca acest lucru va insemna eliminarea, intr-un viitor nu chiar atat de indepartat, a unor forme de tratament care sunt inca populare in randul multor psihoterapeuti.
Comments are closed