Atunci cand am inceput sa dansez tango si mai tarziu sa ma ocup de dans terapie, nu am realizat care este intregul potential al psihoterapiei prin dans si miscare. Spre deosebire de alte forme de psihoterapie, dans-terapia poate aduce la suprafata modele inconstiente care sunt aparent prelucrate, dar care intervin inca in scenariile noastre de viata sau in fenomene de transfer.
De multe ori cand dansez nu reusesc sa urmez leading-ul. Am cautat tot felul de explicatii, de la faptul ca nu am inca suficienta experienta in dans, pana la interpretarea eronata a micro-miscarilor partenerului. Dislexia spatiala este o alta problema care ma incurca. Si totusi… dansul a scos in evidenta o problema pe care o credeam rezolvata: nevoia de control si driver-ul “Fii puternic”. Persoanele care au un astfel de driver au tendinta de a controla diverse situatii si de a prelua rolul de leader, chiar si atunci cand acest lucru nu este necesar. De altfel, nu mi-am dat seama care este problema, pana cand instructorul meu (care este de altfel si facilitator in cadrul workshop-urilor de dans-terapie nu mi-a spus o zi intreaga ca actionez ca un leader/ barbat in dans. Initial m-am gandit ca nu are dreptate: problema mea este dislexia spatiala, asa ca ce vrea de la mine? Doar sunt handicapata, nu?
Abia ulterior am realizat ca de fapt transferam in dans istoricul meu personal. Oamenii care au driver-ul “Fii puternic” se descurca in orice situatie. Ceea ce este un lucru bun, doar ca putem avea tendinta de a ne descurca si atunci cand acest lucru nu este necesar. Pe bune, chiar nu am incredere ca cineva care are o experienta in dans incomparabila cu a mea, stie sa conduca in tango? Cat de absurd e asta? Dar chiar daca un astfel de lucru este absurd la nivel cognitiv, nu vom schimba ceva pana cand nu accesam aspectele emotionale legate de nevoia de control.
In plus, atunci cand dansam cu un partener, avem incredere ca are grija de noi – sau cel putin ar trebui sa stiu ca nu vom nimeri intr-un zid, chiar daca eu nu vad in spate. Din nou, la nivel cognitiv acest aspect ar putea sa nu fie problematic, dar comportamentul in dans poate scoate in evidenta alte variabile.
Dans-terapia este o modalitate valoroasa in procesul psihoterapeutic, atat la nivel individual, cat si de grup. Prin dans putem evidentia drivere si injunctii (daca vorbim in termeni de analiza tranzactionala), credinte centrale (in termenii cognitiv-comportamentali) si procese inconstiente (in termeni psihodinamici). De asemenea, dans-terapia este un instrument de lucru valoros in psihoterapia de cuplu si familiala.
Comments are closed