Neajutorarea învăţată este situaţia în care o persoană a învăţat să se comporte neajutorat, chiar dacă are posibilitatea de a se ajuta pe sine pentru a evita circumstanţele neplăcute sau dăunătoare la care a fost supusă. Respectiv persoana are impresia că nu poate controla rezultatul unei situaţii.
Neajutorarea învățată poate fi specifică unei situaţii sau se generează pentru mai multe situaţii. Silul de atribuire sau stilul explicativ al persoanei contribuie la răspunsul diferit pe care oamenii îl au în situaţii adverse. Deşi două persoane pot experienţia acelaşi eveniment negativ, modul în care persoana interpretează sau îşi explică evenimentul va afecta probabilitatea învăţării neajutorării şi respectiv a depresiei. Persoanele cu un stil explicativ pesimist, care văd evenimentele negative ca permanente („asta nu se va schimba niciodată”), personale („este vina mea”) şi intruzive („nu pot face nimic corect”), au o probabilitate mai mare de neajutorare învăţată şi depresie.
Neajutorarea învățată poate fi de asemenea o problemă motivațională, bazată pe concluzia eronată că persoana nu este capabilă de îmbunătățirea performanței proprii. Oamenii care cred că lucrurile sunt incontrolabile învață că rezultatul eforturilor lor le scapă de sub control și generalizează această credință despre neajutorare în toate situațiile care le produc dificultăți. Deficitele datorate neajutorării se pot manifesta în diverse domenii: comportamental, motivațional, cognitiv și emoțional (pasivitate, renunțare, scăderea abilităților de rezolvare a problemelor, frustrare, stimă de sine scăzută, disforie, dispoziție depresivă, etc). De asemenea, variabilele personale, cum sunt motivația, locusul controlului, extraversia, coeficientul de inteligență și capacitatea învățată de a gestiona situații, vor media neajutorarea învățată.
Comments are closed