Metaforele, uneori extinse la nivelul de „poveşti terapeutice”, sunt cunoscute în folclor ca „poveşti cu tâlc”, de aceea atunci când unul dintre săteni avea o problemă, se ducea la înţeleptul satului şi acesta îi răspundea necazurilor sale cu o poveste.
Metaforele comunică indirect, ele acţionează la nivelul interfeţei conştient – inconştient (astfel poţi să transmiţi direct inconştientului un mesaj pe care conştientul nu l-ar primi). „A fost odată ca niciodată ….” plasează clientul într-un timp interior. Informaţia care urmează acestei formulări nu mai este importantă în sine, ci pentru inconştient.
Inconştientul apreciază relaţiile. Visele folosesc imagistica şi metafora; un lucru simbolizează un altul pentru că au o anumită trăsătură în comun. Pentru a crea cu succes o metaforă, una care să arate calea înspre rezolvarea unei probleme, relaţia dintre elementele povestirii trebuie să fie aceeaşi ca relaţia dintre elementele problemei. Apoi metafora va rezona în inconştient şi va mobiliza resursele de acolo. Inconştientul înţelege mesajul şi începe să facă schimbările necesare.
Linia povestirii se adresează emisferei drepte a creierului, care, cu ajutorul inconştientului, poate genera soluţii; poate din acest considerent metaforele sunt neexplicabile, fiecare îşi generează propia explicaţie.
De cele mai multe ori folosirea sintagmei „metafora terapeutică” ne duce cu gândul la poveşti, parabole, aforisme, basme, şi alte forme de comunicare verbală sau scrisă. Însă metafora terapeutică se referă la toate tipurile de intervenţii care implică crearea de paralele cu situaţia de viaţă a clientului sau accesarea posibilităţii de identificare cu conţinutul metaforic prezentat.
Astfel, în marea familie a metaforelor terapeutice îşi găsesc locul :
Poveştile şi basmele, respectiv biblioterapia ca metodă terapeutică,
Filmele şi implicit video-sau cinematerapia,
Muzica, respectiv meloterapia,
Teatrul şi ca urmare dramaterapia şi psihodrama,
Jocurile şi terapia prin joc,
Umorul,
Recadrarea,
Sculptura familială,
Temele de casă şi ritualurile ca tehnici împrumutate din terapia cognitiv-comportamentală.
Poveştile au o serie de caracteristici ale comunicării eficace:
Sunt interactive,
Ne învaţă prin activitate,
Inving rezistenţa,
Dezvoltă abilitatea de rezolvare a problemelor,
Crează posibilităţi,
Invită la luarea independentă a deciziilor.
Cei mai cunoscuţi „utilizatori” de metafore în lumea modernă sunt George Lakoff, unul din din cei mai de seamă lingvişti dinSUA, şi Milton Erickson, aşa-numitul „părinte al hipnoterapiei moderne”. Milton Erickson a excelat în comunicarea pe „două nivele” – conştient – inconştient, subliniind faptul că în timp ce conştientul este ocupat cu prelucrarea mesajului transmis prin poveste, inconştientul poate capta un alt mesaj folosind analogiile. Fiecare şedinţă terapeutică a sa începea cu o poveste, care avea o legătură cu problema pacientului, tocmai pentru a-l introduce pe acesta în lumea metaforelor şi niciodată nu a explicat pacienţilor sensul acestora. Prin metafore, Erickson provoca schimbare, evitând transformarea mesajului sau a acţiunii într-un discurs raţional conştient care ar putea dăuna profunzimii schimbării.
Una din metaforele pe care le folosea Erickson este urmatoarea:
„Într-o zi, un cal necunoscut a pătruns în curtea fermei la care am copilărit. Nimeni nu ştia de unde venea, pentru că nu avea nici un semn prin care să poată fi identificat. Nici nu se punea problema să-l păstrăm, calul cu siguranţă aparţinea cuiva.
Tatăl meu a hotărât să-l ducă la casa sa. A încălecat pe cal şi l-a dus pe drum, sperând pur şi simplu că instinctul calului îl va conduce spre casă. Intervenea numai atunci când calul părăsea drumul să pască iarba sau o lua pe câmp. În aceste cazuri, tata îl îndruma ferm pe drum.
Astfel calul a fost returnat în scurt timp proprietarului. Acesta a fost foarte surprins să-şi revadă calul şi l-a întrebat pe tata : „Cum aţi ştiut de unde venea calul şi că este al nostru?”
Tata a răspuns: „Eu nu am ştiut, calul a ştiut! Tot ce am făcut a fost să-l ţin pe drum.”
Continuând ideile lui Erickson, Bandler şi Grinder propun un mecanism care explică efectele metaforei:
Nivelul semnificaţiilor exterioare, (metafora are o structură exterioară a înţelesului în cuvintele povestirii),
Structura asociată mai profundă a înţelesurilor care este sugerată pacientului,
Structura profundă a înţelesurilor care este evocată direct ascultătorului; şi în această a treia etapă se caută transderivaţional, cel care ascultă relaţionează metafora cu el însuşi.
N.L.P. are la bază o metaforă în lumea computerelor. Răspunsul persoanei este descris ca provenind din strategii şi submodalităţi anloage programelor pe calculator. În realitatea virtuală computerul proiectează iluzia unei lumi reale în care persoana este interesată
Michael Hall spune că noi întruchipăm lumea noastră internă şi o proiectăm în spaţiul înconjurător ca pe o hologramă. De exemplu, în lumea noastră interioară viitorul poate deja să existe.
Comments are closed