Luarea deciziilor

Există mai multe modalităţi prin care un grup ia decizii. Cele mai folosite metode de a lua decizii sunt după cum urmează:

Decizia autorităţii fără consultarea celorlaltora

În cadrul acestei metode liderul desemnat ia toate deciziile fără a consulta membrii grupului sub nici o formă. Este o metodă de a lua deciziile destul de mult întâlnită în organizaţii. Este eficientă pentru că ia puţin timp, dar nu este eficace decat dacă liderul desemnat este un bun ascultător care scoate la iveală chiar informaţia de care are nevoie pentru a lua decizia. În continuare membrii grupului sunt cei care trebuie să o pună în practică şi, în cadrul acestei metode, implicarea lor este foarte mică. Mai mult, când liderul este desemnat să ia decizia, s-ar putea ca nu toţi membrii să înţeleagă despre ce este vorba; de aceea este foarte probabil ca ei să nu o poată pune în practică. În cazul în care nu sunt de acord cu ea, pot chiar să nu dorească s-o pună în practică, ca urmare în cadrul acestei metode este vital modul cum este pusă în practică decizia.

Decizia expertului

Deciziile de grup pot fi luate lăsând cel mai experimentat membru în domeniu să decidă ce ar trebui să facă  grupul. Procedeul în această metodă este de a alege expertul, îi dăm timp să analizeze problema şi apoi îl lăsăm să spună grupului decizia. Grupul nu discută problema, ci mai degrabă lasă expertul să decidă de unul singur.

Există o problemă majoră a acestei metode: cum să anunţi care membru are cea mai mare expertiză. În majoritatea problemelor complexe, indivizii refuză o cea mai bună metodă şi aceasta face dificilă alegerea expertului dintre ei. Popularitatea şi puterea pe care un membru o are în grup se amestecă adesea în selecţia majorităţii experţilor. Ilustrarea clară a acestui punct de vedere este povestea generalului care are numai liceul şi a câtorva căpitani care au doctoratul în inginerie şi care discută despre cum ar trebui construit un pod. Este de la sine înţeles că generalul este cel care a proiectat podul, pur şi simplu pentru că deţine puterea. Persoanele care au multă putere sunt notorii în supraestimarea propriei expertize, în timp ce o subestimează pe a celorlalţi. În afara cazului în care există un mod clar şi eficace de a determina expertul, această metodă eşuează în procesul de implicare a membrilor grupului, necesar pentru implementarea deciziei.

Decizia prin media opiniilor individuale

Această metodă presupune aflarea opiniei ficărui membru al grupului şi apoi realizarea mediei. Acest procedeu este asemănător votului majoritar, cu excepţia faptului că decizia poate fi luată de mai puţin de 50% din membrii grupului şi nu există discuţii directe între membrii în privinţa deciziei ce ar trebui luate.

Deoarece erorile individuale şi opiniile extreme tind să se autoanuleze prin această metodă, este de obiecei un procedeu mai bine adoptat decât liderul desemnat. Cel puţin membrii sunt consultaţi. Dezavantajul este că opiniile celor mai titraţi membri pot să fie anulate de ale celor mai puţin titraţi. A-l lăsa pe cel mai experimentat membru să decidă este întotdeauna mai bine decât a lăsa media să decidă. Şi deşi membrii grupului sunt consultaţi înainte ca decizia să fie luată, ei sunt totuşi implicaţi în luarea ei. În consecinţă, angajamentul lor nu este foarte puternic. Dacă implementarea deciziei necesită efortul tuturor membrilor grupului, eficacitatea acestei decizii va fi probabil slabă.

Decizia autorităţilor după consultarea grupului

Multe grupuri au o structură de autoritate care arată clar că liderul desemnat va lua decizia. Grupurile care funcţionează în organizaţii precum firme sau agenţii guvernamentale folosesc adesea această metodă de luare a deciziei. Prin această metodă liderul desemnat adună membrii grupului la o întâlnire, prezintă problemele, ascultă discuţiile până când consideră că ştie ce decizie să ia şi atunci anunţă decizia sa în grup.

Ascultarea discuţiilor dintre membrii de obicei va îmbunătăţi calitatea deciziei luate de liderul grupului. Cu cât liderul desemnat are mai bune abilităţi de ascultare, cu atât poate beneficia mai mult de discuţiile grupului. Dar deşi membrii grupului se implică în discuţii, ei nu sunt parte în procesul de luare a deciziilor, ceea ce nu ajută la eficacitatea deciziei. Drept rezultat, membrii grupului tind fie să intre în competiţie pentru a impresiona liderul, fie să-i spună acestuia ceea ce ar dori să audă.

Decizia minorităţii

O minoritate – doi sau mai mulţi membrii care reprezintă mai puţin de 50% din grup poate lua decizia în grup în mai multe feluri: legitim sau ilegitim. O metodă legitimă este ca minoritatea să acţioneze ca un comitet executiv, compus numai din puţini membrii, luând cele mai importante decizii pentru grup. Altă cale pentru minoritate este să acţioneze ca un comitet temporar care să ia în discuţie probleme speciale şi decide cum va trebui să acţioneze grupul. Metoda ilegitimă presupune ca unii membrii să grăbească luarea unei decizii. De exemplu, doi sau mai mulţi membrii pot ajunge la un acord rapid în timpul unei acţiuni, provoacă ceilalţi membrii printr-o întrebare de genul „Are cineva obiecţii?” şi dacă nimeni nu răspunde destul de repede, vor spune „Atunci să mergem mai departe.” Sau, o minoritate poate recomanda cu forţa cursul unei acţiuni – sugerând că oricine nu este de acord cu ei, este împotriva lor – şi apoi merge mai departe înainte ca ceilalţi membrii ai grupului să analizeze problema cu atenţie. În continuare, ne vom axa pe metoda legitimă.

Membrii minoritari care iau decizia se pot angaja, dar majoritatea poate nu numai să nu se angajeze ci şi să facă tot posibilul ca decizia să nu fie implementată. Chiar când sunt puţini membrii care sabotează o decizie, ei pot apare în faţa grupului ca cei mai înfocaţi susţinători ai ei. Adesea o majoritate are nevoie de mai mult timp pentru a-şi ordona argumentele împotriva propunerii, sau uneori membrii păstrează tăcerea pentru că au impresia că sunt singurii care nu agrează decizia. Când un grup are multe decizii de luat şi mai are suficient timp, procesul de luare a deciziilor prin intermediul comitetelor poate fi eficient. Această metodă poate fi eficace dacă este un număr mare de decizii de luat şi nu este nevoie de implicarea membrilor în implementare. Oricum, în general decizia minorităţii nu este o metodă bună pentru luarea deciziilor.

Votul majoritar

Votul majoritar reprezintă metoda cel mai des folosită în luarea deciziilor. Ca procedură, presupune discutarea problemei atâta timp cât cel puţin 51% din membri sunt în favoarea unei variante de alegere.

Votul majoritar presupune împărţirea grupului în două tabere, „învingatori” şi „învinşi” şi gândirea de tip „ori/ori”. Minoritatea care adesea a fost eliminată din procesul de luare a deciziei nu va contribui cu resursele sale pentru a influenţa decizia. Aceste condiţii nu numai că vor reduce calitatea deciziilor, dar adesea vor genera apariţia de coaliţii ale indivizilor care nu pot suporta faptul că au pierdut şi încearcă să se regrupeze, caută sprijin şi întorc decizia luată. Decizia prin vot poate fi periculoasă atunci când punerea în practică necesită participarea tuturor membrilor sau când lipsa sprijinului sau sabotajul poate genera neajunsuri majore. Oricum, dacă trebuie folosit votul majoritar grupul trebuie să se asigure că a fost creat climatul în care membrii simt că au avut şansa să-şi pledeze cauza şi, în acest fel, să se simtă obligaţi să sprijine decizia majorităţii

Decizia prin consens

Consensul este cea mai eficientă metodă de decizie în grup, dar ia şi cel mai mult timp. Consensul perfect este atunci când toţi indivizii sunt de acord cu decizia ce trebuie luată, în majoritatea cazurilor însă unanimitatea fiind imposibil de atins. Există grade ale consensului, toate aducând decizii de o calitate mai bună decât orice altă metodă de luare a deciziilor. Consensul este de obicei definit ca opinia colectivă la care a ajuns un grup de indivizi care lucrează împreună în condiţii care permit comunicarea suficient de deschisă pentru ca fiecare să simtă că are şansa de a influenţa decizia. Când decizia este luată prin consens toţi membrii o pot reformula pentru a demonstra că o înţeleg, au şansa de a-şi exprima sentimentele referitoare la decizia luată şi, cei care în continuare nu sunt de acord cu decizia luată, vor fi de acord să acorde o şansă deciziei pentru un timp.

Pentru a atinge consensul membrii grupului trebuie să aibă suficient timp la dispoziţie ca să-şi exprime punctul de vedere şi, în particular, opoziţia faţă de alte puncte de vedere. La momentul luării deciziei ei trebuie să aibă sentimentul că poziţia lor a fost înţeleasă corect. De aceea, membrii grupului trebuie să asculte cu atenţie şi să comunice eficient, iar pentru a atinge consensul, ei trebuie să vadă diferenţele de opinie ca un mod de (1) a aduna informaţii în plus, (2) a clarifica problemele şi (3) a forţa grupul să caute alternativa cea mai bună.