Intimitatea

Intimitatea este un aspect esenţial al multor relaţii interpersonale. După unii teoreticieni intimitatea este o calitate a intracţiunii dintre două persoane: Indivizii emit comportamente reciproce destinate să menţină un nivel confortabil de apropiere (Paterson, 1982). Alţi teoreticieni s-au concentrat asupra motivaţiei oamenilor în căutarea experienţelor intime: Oamenii diferă considerabil ce priveşte nevoia sau dorinţa lor de căldură  apropiere şi validare a experienţelor pe care le au cu alţi oameni (Mc Adams, 1985; Sullivan, 1953). După unii autori intimitatea se dezvoltă mai ales prin auto/dezvăluire (Perlman şi Fehr 1982) în timp ce după alţii dezvoltarea intimităţii în cadrul unei relaţii depine de răspunsul partenerului (Berg, 1987). Intimitatea este atât un rezultat al relaţiei cât şi un proces care flucuează pe parcursul timpului.

Un model recent al intimităţii (Reis şi Patrick, 1996) conceptualizează intimitatea ca produs al unui proces interpersonal, în care componentele de bază sunt auto-dezvăluirea şi responsivitatea partenerului. Din acest punct de vedere, intimitatea se dezvoltă printr-un proces dinamic, în care o persoană dezvăluie informaţii, gânduri şi sentimente personale unui partener, primeşte un răspuns de la partener şi interpretează acest răspuns ca fiind înţelegător, validant şi plin de grijă.

Modul interpersonal al intimităţii

Conform cu Heiss şi Shaver (1988) intimitatea rezultă dintr-un proces care este inţiat atunci când o persoană (vorbitorul) comunică informaţii personale şi rele vante unei alte persoane (ascultătorul). Vorbitorul dezvăluie informaţii faptice, gânduri şi sentimente şi poate comunica emoţii prin comportamente non-verbale (privire, atingere, orientarea corpului). Pe măsură ce procesul  intimităţii continuă, ascultătorul trebuie să-i răspundă vorbitorului prin dezvăluirea informaţiilor personale relevante, exprimând emoţii şi emiţând diferite comportamente. Pentru ca vorbitorul să interpreteze comunicarea ascultătorului ca responsivă, ascultătorul trebuie să arate că înţelege conţinutul dezvăluiri vorbitorului, că îl acceptă sau validează pe vorbitor şi că are sentimente pozitive faţă de vorbitor.

Intimitatea apare prin interacţiuni repetate în  decursul timpului. Pe măsură ce persoana interpretează şi asimilează experienţe  în cadrul  acestor interacţiuni ea îşi formează o percepţie generală care reflectă gradul în care relaţia este intimă (Reis 1994).

Acest model subliniază două comportamente fundamentale ale intimităţii: auto-dezvăluirea şi responsivitatea partenerului (Reis şi Shaver, 1988). Auto-dezvăluirea se referă la comunicarea verbală a informaţiilor, gândurilor şi sentimentelor personale unei alte prsoane. Relevarea sinelui interior de exemplu este cel mai strâns legată de experienţa intimităţii. Cele mai importante în auto-dezvăluire sunt sentimentele şi emoţiile.

Modelul interpersonal al intimităţii ne oferă o explicaţie asupra felului şi o cale de intervenţie atunci când procesul timpului şi o cale de intervenţie atunci când procesul intimităţii este stopat . Strategiile care promovează acceptarea şi validarea sunt cele mai utile în înbunătăţirea intimităţii (Jacobson, 1992).

Intimitatea şi emoţiile    

Merleau – Ponty (2002) argumentează că nu ar trebui să privim procesele cognitive ca referindu-se la stări mentale internalizate, ci mai degrabă ca aspecte verificabile public ale comportamentului. Stările mentale ale altora ne sunt disponibile în mod direct în forma acţiunilor. Emoţiile nu pot fi separate de corporalitate şi de gesturi, care sunt ancorate în intimitate.

10 modalităţi pentru a crea intimitatea (Scott şi Shannon Peck)

Fii prezent şi centrat

Pune o întrebare legată de dragoste

Ascultă  cu empatie

Acceptă fără judecată

„Spune-mi mai multe…”

Reflectează şi validează

Onorează sufletul- laudă cu sinceritate

Fii transparent

Vorbeşte cu blândeţe

Împărtăşeşte din inimă