„Nu mai pot suporta. Îndatoririle sunt ca munţii pe care nu-i pot muta. Dimineaţa devreme trebuie să mă trezesc, să arnjez casa, să curăţ covoarele, să am grijă de copii, să fac cumpărături la bazar, să gătesc mâncarea preferată de orez pen tru cină şi apoi să-ţi mai fac şi noaptea toate hatârurile.” Acestea sunt cuvintele pe care i le spuse o femeie soţului ei.
Mestecând o pulpă de pui, el spuse pur şi simplu: „Ce-i aşa rău în asta ? Toate femeile fac ceea ce fai tu, ţi-e bine. În timp ce eu port tot felul de responsabilităţi, tu stai doar acasă.
„O, se plânse femeia, dacă m-ai putea ajuta doar puţin.”
Copleşit de generozitate, bărbatul fu de acord, în cele din urmă, cu o sugestie: în timp ce soţia sa prelua răspunderea pentru tot ce se întâmplă în casă, el urma să preia toate îndatoririle din afara casei. Această împărţire a îndatoririlor a permis cuplului să trăiască mulţumit multă vreme.
Într-o zi, soţul se duse la cumpărături cu prietenii şi apoi şezură într-o cafenea, fumîndu-şi satisfăcuţi pipa. Deodată, un vecin intră fugind şi ţipă agitat: „Grăbeşte-te, casa ta e în flăcări”
Omul continuă să-şi fumeze pipa şi spuse cu o nepăsare superbă: „Fii atât de bun şi spune-i asta soţieie mele, căci ea are cuvânt pentru tot ce se întâmplă în casă.. Eu sunt răspunzător numai pentru îndatoririle din afară.”
Comments are closed