In general pentru oameni este mai usor sa raspunda metaforelor decât realităţii crude, iar filmele sunt metafore ce pot fi utilizate în psihoterapie în manieră similară poveştilor, miturilor, glumelor, fabulelor şi naraţiunilor construite in scop terapeutic, încurajând clienţii să facă o călătorie în experienţa lor emoţională interioară şi povestea personală ca observatori indirecţi dintr-un plan mai înalt, meta- analitic.
Filmele comunică cu spectatorul prin imagerie, simbol şi metaforă, fiind de altfel metafore vizuale. Filmele oferă privitorilor modele de comportament şi expresie atitudinală favorizând conexiuni la nivel de gânduri, sentimente şi comportamente. Fantezia susţine ceea ce trăim în realitate şi de multe ori filmul operează cu atemporalitatea, ieşind în afara constrângerilor temporale uzuale.
Clienţii vor conecta propria experienţă de viaţă celei demonstrate pe ecran şi în final vor obţine soluţii noi la probleme vechi. Pivirea unui film este similară imageriei ghidate. De exemplu, filme cum sunt “Oameni obişnuiţi “ a lui Schway şi Redford (1980) sau “ Albert cel gras” (Cosby şi Zwick, 2004) pot fi utilizate pentru creşterea stimei de sine, în special la clienţii adolescenţi, în mod similar cu metafora “întărirea eului”.
“Ochi larg închişi“ a lui Stanley Kubrick, după romanul Traumnovelle a lui Arthur Schintzer (roman al visului) are o structură ambiguă, ca şi cum aparţine unui vis, confuz şi cu graniţe neclare. Personajele şi privitorii nu ştiu de multe ori dacă ceea ce se întâmplă este real sau imaginar. Gelos pe soţia sa, personajul principal din film regresează, rememorând fiecare experienţă dureroasă a trecutului. Întreaga acţiune se desfăşoară de aici înainte pe un tarâm asemănător visului, ca în transă, Kubrick reamintindu-ne dimensiunea simbolică a sexualităţii umane, fateziile şi dorinţele inconştiente.
“Mulholland Drive” în regia lui David Lynch (2001), a fost realizat văzând fiecare scenă din alt unghi, care apoi a fost restructurată şi filmată din nou. Din acest punct de vedere însăşi filmarea este asemănătoare unei intervenţii psihoterapeutice. Filmul însăşi are de-a face nu cu logica, ci cu logica visului, fiind în întregime construit pe principiul acestui limbaj, putând fi înţeles prin aplicarea regulilor stabilite cu un secol înainte de Siegmund Freud (“ Interpretarea viselor”, 1900). Lynch foloseşte limbajul reprezentărilor pictoriale pentru a evoca asocieri cu trecutul, precum şi condensarea – proces prin care gândurile latente sunt combinate în vis astfel încât un singur personaj sau o singură situaţie să aibă caracteristici aplicabile unui număr de situaţii din viaţa reală. În film întreaga carieră actoricească a personajului principal este prinsă într-un singur test de imagine, aşa cum în intervenţia “ întărirea eului” un episod al unui succes din trecut poate constitui o resursă petru o serie de probleme actuale.
Filmele “punk”, ca de exemplu “Recviem pentru un vis” (2000) promovează estetica particulară a genului punk, în sensul de viteză, energie debordantă, mânie, ironie şi deziluzie. Este o “alternativă” care “montează un atac implicit asupra culturii dominante”. Multe filme din această categorie se află la graniţa dintre documentar şi ficţiune, deschizând posibilitatea ca oricine să fie implicat în “ istoria adevărată”.
În “Fight Club” (1999), povestitorul, Jack (Edward Norton) spune, în mod terapeutic- Ericksonian, cu valoare hipnotică, prin combinaţia dintre imagine, muzică şi cuvânt: “ Nu eşti slujba ta. Nu eşti câţi bani ai în bancă. Nu eşti maşina pe care o conduci. Şi nici conţinutul portofelului tău. “
“Vertigo” a lui Alfred Hitchcock a fost privit din punct de vedere al modelării cognitiviste ca model al amintirilor stocate pe termen lung, bazat pe modelarea vizuală, vis-à-vis de recunoaşterea persoanei, tema centrală a filmului fiind afectivitatea. Se bazează pe ideea similarităţii între imaginea prototip fixată în memorie şi percepţia prezentă, devenind adevărată “intervenţie hipnotică” prin regresie si rememorarea acesteia.
Iar exemplele pot continua. In orice caz, daca vrei sa afli mai multe despre felul in care poti folosi filmele in psihoterapie te invitam in 16 si 17 februarie 2019 la Timisoara, la workshop-ul “Filmele si cinema-terapia ca interventii in psihoterapia integrativa”.
Comments are closed