In 1899 lui Sigmund Freud i s-a alocat un nou numar de telefon: 14362. Avea 43 de ani pe atunci si a fost profund marcat de cifrele care formau numarul lui de telefon. Credea ca va muri la 62 de ani (ultimele doua cifre ale numarului de telefon). Probabil si-a revizuit parerea la 63 de ani, dar pana atunci a fost bantuit de superstitii – a murit insa la varsta de 83 de ani prin suicid asistat. Dar asta nu e totul. Freud a refuzat sa renunte la fumat, desi a fost operat de 30 de ori pentru cancerul de maxilar datorat fumatului. Suferea de asemenea de agorafobie, avea frecvente pierderi de cunostinta si consuma cocaina in cantitati serioase. Nevroza, superstitii, abuz de substante, pierderi de cunostina si suicid – acesta a fost parintele psihanalizei. Dar oare cum sunt urmasii lui Freud? Sunt psihoterapeutii cu adevarat “dusi cu pluta”?
Mult timp am crezut ca nu are cum sa fie asa. Cu niste ani in urma tata mi-a spus ca a fost o singura data la un psihiatru pentru un concediu medical de care avea nevoie mama, dar ca “ala era nebun rau, mai nebun decat pacientii lui”. Credeam ca glumeste. Psihoterapeutii in orice caz stiu cum sa aplice diverse tehnici si se pot ajuta singuri in viata, nu-i asa? Desigur, Freud a fost un tip ciudat, la fel si Jung, dar cel mai probabil majoritatea psihoterapeutilor nu prea au probleme emotionale… Sau?
Psihoterapeutii per ansamblu sunt destul de trazniti, sau cel putin la fel de ciudati ca si populatia generala. Poate ca suna deprimant, dar psihoterapeutii trazniti nu reprezinta o problema in sine. De fapt, multi experti cred ca psihoterapeutii care au trecut prin anumite suferinte psihologice sunt extrem de buni in profesia lor. Totusi, psihoterapeutii care se lupta cu probleme maritale, alcoolism, abuz de substante, depresie sau psihoze nu functioneaza bine la nivel profesional.
Exista destul de multi psihoterapeuti care urmeaza aceasta cariera prfesionala tocmai datorita faptului ca au un istoric de dificultati psihologice. Devin psihoterapeuti pentru a intelege si a depasi propriile probleme. De altfel, Freud insusi spunea ca traumele din copilarie constituie cauza pentru care un adult doreste sa ii ajute pe ceilalti. Fiica sa, Anna Freud, spunea: “Cel mai sofisticat mecanism defensiv pe care l-am intalnit vreodata a fost acela de a deveni psihoterapeut”.
Cercetarile Asociatiei Americane de Psihiatrie arata ca medicii care au tulburari afective au tendinta de a alege psihiatria ca specializare. Un studiu din 1993 sustinea ca in familiile de origine ale psihoterapeutilor exista o rata mai mare a disfunctiilor familiale, alcoolismului parental, abuzului fizic si sexual, mortii sau spitalizarii psihiatrice a parintilor, comparativ cu populatia generala. Freud pare sa fi avut dreptate cu asta: psihoterapia este o profesie care ii atrage pe cei care au suferit.
Dar sa ne uitam si la alte aspecte: jumatate din psihoterapeuti sunt la un moment dat amenintati de clienti lor cu violenta fizica si in jur de 40% sunt atacati fizic de clienti. Sa ne imaginam si alt scenariu: un psihoterapeut lucreaza cu un pacient depresiv, in fiecare saptamana, timp de cativa ani, apoi este sunat de familia acestuia pentru ca s-a sinucis. Intre 20 si 30% dintre psihoterapeuti au clienti care la un moment dat se sinucid. Pentru cei mai multi oameni este dificil sa isi asculte vecinul timp de 15 minute povestind despre problemele sale cu sotia. Psihoterapeutii isi aleg meseria, desigur, dar ne putem imagina efectele ascultarii altora timp de 6 ore pe zi, 50 de saptamani pe an: “Parintii mei ma urasc. Viata nu merita traita. Sunt impotent. Vreau sa ma sinucid. Nu voi fi niciodata fericit. Nimeni nu ma intelege. Nu stiu cine sunt. Imi urasc slujba. Imi urasc viata. Te urasc”. Pacientii nu sunt insa singura sursa de stres pentru un psihoterapeut. Trei din patru psihoterapeuti au probleme relationale, in mare parte datorate profesiei. Mai mult de 60% dintre ei sufera de depresie la un moment dat pe parcursul vietii, iar rata divorturilor este peste 50%, mai mare decat in oricare alta profesie. Munca administrativa le consuma mult timp, iar perioada de scolarizare este indelungata.
Bruno Bettleheim, Paul Federn, Wilhelm Stekel, Victor Tausk, Lawrence Kohlberg… lista este destul de lunga – toti acestia sunt psihoterapeuti celebri care s-au sinucis, ca si Sigmund Freud. Stresul profesional contribuie in mare masura la acest fenomen. Unul din patru psihoterapeuti are la un moment dat ideatie suicidara si unul din 16 incearca la un moment dat sa se sinucida. Rata sinuciderilor in randul psihoterapeutilor femei este de trei ori mai mare decat in populatia generala. Dar asta nu e totul. Psihoterapeutii au unul din cele mai mari riscuri profesionale pentru dependenta de alcool. Nu este deloc suprinzator: abuzul de substante este cel mai uzual mod in care oamenii gestioneaza anxietatea si depresia.
Totusi, cei mai multi psihoterapeuti profeseaza intreaga viata. Foarte putini se pensioneaza si majoritatea nu isi iau niciodata pauze mai indelungate. De fapt, psihoterapeutii devin “dependenti” de clientii lor.
Dar daca psihoterapeutii stiu cum sa ii ajute pe ceilalti, de ce nu se ajuta singuri? Se pare insa ca atunci cand au probleme, psihoterapeutii reactioneaza ca toata lumea – incearca sa discute cu prietenii, fac o baie fierbinte, beau un ceai, etc… Dar nu se presupune ca psihoterapeutii ar trebui sa faca dezvoltare personala si/sau psihoterapie in diverse momente din parcursul lor profesional? Din pacate este un principiu care de multe ori nu este respectat – multi dintre ei nu apeleaza la psihoterapie datorita complicatiilor profesionale: este dificil de gasit un psihoterapeut pe care sa nu il cunoasca deja dintr-un alt context.
Exista insa si o parte buna a povestii. O persoana care a trait durerea si suferinta poate intelege mult mai bine durerea si suferinta clientilor sai. De exemplu, psihoterapeutii care au avut probleme serioase in copilarie sunt mult mai eficienti in psihoterapia copilului.
Daca esti client in psihoterapie te intrebi cu groaza cat de nebun este psihoterapeutul tau? Posibil ca este, dar asta nu il face sa fie mai putin eficient ca psihoterapeut, posibil chiar dimpotriva. Daca esti student sau absolvent si te gandesti sa faci o formare in psihoterapie, poate ca te intrebi daca mai vrei sa faci asta. Dar solutia la problemele psihoterapeutilor nu e chiar asa de complicata: daca simti ca apar semne de distres sau probleme emotionale nu strica sa mergi la cateva sedinte de psihoterapie, ca sa vezi ce se intampla cu tine.
V-am convins? Atunci va asteptam cu drag la formarea in psihoterapie integrativa.
Comments are closed