La ora actuală se cunoaște faptul că nici o abordare psihoterapeutică nu poate fi eficientă și adecvată pentru toți clienții, toți pacienții, toate contextele și toate problemele. Fiecare abordare psihoterapeutică este adecvată pentru anumite persoane. Pe de altă parte, cercetările arată că acele abordări care sunt integrative sunt cele mai eficiente pentru o gamă largă de tulburări și probleme, cum ar fi depresia, anxietatea, tulburările de personalitate, etc.
Dar la ora actuală sunt utilizate multe psihoterapii în tratmentul clienților care au variate diagnostce și probleme de viață, iar practica clinică este complicată de faptul că există în lume în jur de 400 de abordări psihoterapeutice clasificate funcție de modalitate (sistemică, comportamentală, cognitivă, psihodinamică, umanistă, etc), de forma pe care o au (individuală, de familie, de grup, etc), de durată și frecvența ședințelor de psihoterapie. Datorită filosofiilor diferite care stau la baza acestora, au fost adesea create granițe rigide în jurul acestor abordări psihoterapeutice.
Datorită acestor aspecte, a apărut psihoterapia integrativă, reprezentată în prezent de organizații cum sunt Asociația Europeană de Psihoterapie Integrativă sau Societatea pentru Explorarea Integrării în Psihoterapie, conduse de specialiști preocupați de a aduce la un loc toate aceste abordări diferite din domeniul psihoterapiei.
Cei mai mulți psihoterapeuți sunt oricum integrativi, chiar dacă aderă la un anumit model de psihoterapie, aplicând diverse concepte într-un mod flexibil, în așa fel încât să existe un beneficiu maxim pentru clienții lor. Doar 15% dintre psihoterapeuți se identifică la ora actuală cu un anumit model psihoterapeutic.
Psihoterapia integrativă a dezvoltat un nou cadru de referință, care ne permite dialogul între diferitele modalități existente. Termenul ”integrare” se referă la atitudinea flexibilă și incluzivă privitor la variatele abordări psihoterapeutice existente.
La baza dezvoltării abordării integrative în psihoterapie a stat observația că deși există atât de multe abordări psihoterapeutice, ele produc rezultate similare pentru anumite problematici ale clienților. S-a ajuns astfel la concluzia că toate psihoterapiile care sunt eficiente au la bază o serie de așa-numiți factori comuni: alianța terapeutică, relația terapeutică, expectanțele clientului, formularea cazului, etc. Tehnicile psihoterapeutice specifice unei anumite abordări reprezintă doar 7% din varianța eficienței psihoterapiei, în timp ce factorii comuni sunt responsabili de minim 20%.
Ce face atunci ca psihoterapia să funcționeze? Psihoterapia funcționează dacă psihoterapeutul inspiră încredere clientului, dacă poate să îi ofere un punct de vedere alternativ și plauzibil asupra lumii și a propriei persoane, dacă îi poate oferi clientului o experiență emoțională corectivă care ajută la ameliorarea influențelor traumatice din experiența sa de viață, dacă alianța terapeutică este bună și dacă psihoterapeutul este atent și empatic.
Este important însă ca psihoterapeutul să nu fie doar eclectic (adică să aplice tehnici din diferite abordări psihoterapeutice), ci să fie integrativ – adică să aibă un cadru teoretic flexibil și coerent, care să combine mai multe teorii. Psihoterapia integrativă înseamnă a utiliza concepte teoretice dezvoltate de diverse abordări psihoterapeutice într-un cadru care să le lege între ele, astfel încât să poată interveni la nivel cognitiv, emoțional, comportamental sau psihodinamic, funcție de nevoile clientului.
Comments are closed