În 1979 Prochaska şi DiClemente au analizat cele mai populare teorii în psihoterapie şi au ajuns la concluzia că principala dimensiune a psihoterapiei este procesul schimbării. Prin proces al schimbării înţelegem o activitate iniţiată sau experienţiată de individ cu scopul modificării gândirii, comportamentului sau emoţiilor legate de o anumită problemă.
Stadiile schimbării în psihoterapie sunt:
1. Precontemplarea: stadiu în care persoana nu are nici o intenţie de a acţiona în viitorul predictibil (de obicei în următoarele 6 luni). Persoana aflată în acest stadiu poate să nu fie conştientă sau informată asupra consecinţelor comportamentului său, sau se poate să fi avut un număr de nereuşite (eşecuri) în încercarea de a se schimba, astfel că este descurajată şi nu mai încearcă. Principala trăsătură a persoanei aflate în stadiul de pre-contemplare este faptul că prezintă rezistenţă la recunoaşterea sau modificarea unui comportament problematic.
2. Contemplarea: stadiu în care persoana va face o schimbare în următoarele 6 luni. Persoana cântăreşte argumentele pro şi contra schimbare, astfel că poate rămâne în acest stadiu timp îndelungat. O persoană aflată în stadiul de contemplare decide dacă trebuie să corecteze problema sau nu şi dacă argumentele în favoarea schimbării le depăşesc pe cele în favoarea păstrării comportamentului actual. Dacă persoana este blocată în acest stadiu, fenomenul este cunoscut ca şi contemplare cronică sau procrastinare comportamentală. În acest stadiu persoana continuă să se angajeze în comportamentul problematic, dar este conştientă că acest comportament cauzează o problemă.
3. Pregătirea: este stadiul în care persoana planifică sau face o schimbare comportamentală în următoarea lună. Persoana aflată în acest stadiu a avut adesea eşecuri în acţiunea destinată schimbării comportamentului în decursul ultimului an şi încă se angajează în comportamentul problematic. Individul s-ar putea să nu ştie cum să procedeze pentru a face schimbarea şi poate fi temător privitor la capacitatea sa de a se schimba. Pentru a elimina sau reduce semnificativ comportamentul problematic persoana face un plan de acţiune, astfel încât să poată alege din mai multe soluţii potenţiale. Persoana se va deplasa spre următorul stadiu al schimbării dacă alege un plan despre care crede că va funcţiona şi dacă are încredere că poate urma planul.
4. Acţiunea: persoana a făcut deja eforturi de modificare a comportamentului, experienţelor sau mediului său în decursul ultimelor 6 luni, aşa încât să-şi poată depăşi problema. Stadiul de acţiune necesită o implicare semnificativă, cheltuială de timp şi energie, şi este stadiul în care persoana primeşte cea mai mare recunoaştere din partea altora, datorită eforturilor sale vizibile. Cercetările ne avertizează să nu confundăm această acţiune vizibilă direcţionată spre încercarea de schimbare cu schimbarea însăşi, pentru că schimbarea efectivă apare numai atunci când sunt îndeplinite anumite criterii. Principalul mod în care putem recunoaşte că cineva se află în stadiul de acţiune este prin observarea eforturilor semnificative pe care le face pentru a se schimba şi prin modificarea comportamentului problematic la nivelele acceptabile ale criteriilor schimbării. Deplasarea la stadiul final apare atunci când persoana are dovezi ale îmbunătăţirii performanţei sale, o stare afectivă pozitivă şi primeşte un feed-back social pozitiv.
5. Menţinerea: în acest stadiu persoana se străduie să prevină recăderile şi să îşi asigure câştigurile rezultate în urma acţiunii. Persoana aflată în stadiul de menţinere este mai puţin tentată să aibă recăderi şi mai încrezătoare în faptul că va putea să continue schimbarea. Stadiul de menţinere este o continuare a schimbării, nu o absenţă a acesteia.
Comments are closed