Dansul stimuleaza creierul in modalitati foarte interesante. In ultimii 10 ani, muzica a devenit un subiect de mare interes pentru neurostiintele cognitive. Iar dansul pare a fi “urmatorul val” in domeniu. De fapt, dansul combina efectele muzicii cu controlul si coordonarea motorie, astfel ca intervine cuplajul senzorimotor, care a atras atentia neurostiintelor.
Dansul este o forma de arta in care miscarea are aceeasi importanta cu muzica si conexiunea dintre oameni. Dansul se bazeaza pe forme complexe de miscare si ritm, avand, din punct de vedere neurocognitiv, o serie de trasaturi fascinante:
– Este o miscare complexa. Cele mai multe cercetari motorii din neurostiintele cognitive se bazeaza pe miscari simple, cum ar fi atingerea cu degetul. Dansul, din contra, implica miscarea intregului corp, fiind cea mai complexa forma de miscare umana, care aduce la suprafata aspecte inconstiente si legate de personalitate.
– Sincronizarea ritmica. Toate tipurile de dans necesita sincronizarea miscarii corpului cu un ritm muzical. Intervin astfel in dans atat procese cognitive, cat si emotionale.
– Contactul interpersonal. Dansul implica contactul cu corpul propriu, precum si contactul fizic si emotional cu alte persoane. Intervin empatia, cooperarea, identitatea sociala, imaginea corporala, stima de sine si anxietatea de performanta.
– Invatarea si imitarea motorie. In dans sunt implicate mai multe circuite neuronale, care activeaza sistemul motor, cognitiv si emotional.
– Gest semnificativ si joc de rol. Dansul terapeutic este o forma de naratiune a sinelui, in care intervine jocul de rol si exprimarea personala. De altfel, dansul este un limbaj al gesturilor.
Neurostiinta dansului este inca o ramura la inceput de drum, care are insa potentialul de a unifica mai multe domenii, cum sunt controlul motor, contactul corporal, invatarea prin imitare, expresia emotionala si psihodinamica inconstienta.
Comments are closed