Dans-terapia este utilizarea psihoterapeutică a mișcării și dansului pentru a susține funcțiile intelectuale, emoționale și motorii ale corpului. Ca formă de terapie expresivă, dans-terapia sau psihoterapia prin miscare si dans analizează corelația dintre mișcare și emoție. Dans-terapia este practicata în diferite medii clinice și este folosita în scopuri psihoterapeutice și fizioterapie.
Istoricul dans-terapiei
Dansul a fost folosit terapeutic de mii de ani. A fost folosit ca un ritual de vindecare pentru a influentafertilitatea, nasterea, boala si moartea de la începutul istoriei umane.
În perioada 1840-1930, o nouă filozofie a dansului s-a dezvoltat în Europa și în Statele Unite, definită de ideea că mișcarea ar putea avea un efect asupra aspectelor psihologice, vis-a-vis de faptul că dansul nu era doar o artă expresivă.
Marian Chace, a introdus dansul în comunitatea medicală ca formă de psihoterapie. Ea este considerată principalul fondator al dans-terapiei din Statele Unite. În 1942, prin munca ei, dansul a fost introdus pentru prima oară în medicina occidentală. Chace a fost inițial dansator, coregraf și interpret. După ce și-a deschis propria școală de dans în Washington, DC, Chace a început să realizeze care sunt efectele dansului și mișcării asupra elevilor ei. Sentimentele de bunăstare raportate de studenții ei au început să atragă atenția comunității medicale, iar unii medici locali au început să trimită pacienți la cursurile ei. Ea a fost în curând rugată să lucreze la Spitalul de la St. Elizabeth din Washington DC, odată ce psihiatrii și-au dat seama de beneficiile pe care le primiseră pacienții lor de la cursurile de dans ale lui Chace. În 1966, Chace a devenit primul președinte al Asociației americane de dans-terapie, o organizație pe care ea și mai mulți pionieri ai DMT au fondat-o. Potrivit ADTA, dansul este “utilizarea psihoterapeutică a mișcării ca proces care susține integrarea emoțională, socială, cognitivă și fizică a individului”.
Cel de-al doilea val de dans-terapie a luat nastere în jurul anilor 1970 si până în anii 1980 și a provocat mult interes psihoterapeutilor americani. În acest timp, terapeuții au început să experimenteze aplicațiile psihoterapeutice ale dansului și mișcării. Ca urmare a experimentelor terapeuților, DMT a fost apoi clasificată ca o formă de psihoterapie. Din acest al doilea val a evoluat astăzi psihoterapia prin dans si miscare.
Principiile dans-terapiei
Teoria dans-terapiei se bazează în principal pe convingerea că corpul și mintea interacționează. Atât mișcarea conștientă cât și cea inconștientă a persoanei, bazată pe premisa corpului si minții dualiste, afectează funcționarea totală și reflectă și personalitatea individului. Prin urmare, relația terapeut-client se bazează parțial pe indicații non-verbale, cum ar fi limbajul corpului. Mișcarea se crede că are o funcție simbolică și ca atare poate ajuta la înțelegerea sinelui. Improvizația in mișcare permite clientului să experimenteze noi moduri de a fi și dans-terapia oferă o modalitate sau un canal prin care clientul poate înțelege în mod conștient relațiile timpurii cu stimuli negativi prin mediere non-verbală.
Prin unitatea trupului, minții și spiritului, dans-terapia oferă un sentiment de integritate pentru toți oamenii. Organismul se referă la “evacuarea energiei prin răspunsurile musculo-scheletice la stimulii primiti de la creier”. Mintea se referă la “activități mentale, cum ar fi memoria, imaginația, percepția, atenția, evaluarea, raționamentul și luarea deciziilor. Spiritul se referă la “starea de sentiment subiectiv experimentată in urma angajării in dans sau observării empatice a dansului “.
Prin această formă de terapie, clienții vor avea un sentiment mai profund de conștiință de sine prin intermediul unui proces meditativ care implică mișcarea. Dans-terapia este diferita de alte forme de tratamente de reabilitare, deoarece ea permite expresia creativă și este mai holistică, ceea ce înseamnă că tratează persoana completă: mintea, corpul și spiritul.
Procesul are patru etape, care apar în timpul dans-terapiei și poate fi un timp creativ atât pentru terapeut, cât și pentru pacient (pacienți). Fiecare etapă conține un set mai mic de obiective care se corelează cu scopul mai mare al dans-terapiei. Etapele și obiectivele dans-terapiei variază de la un individ la altul. Deși etapele sunt progresive, ele sunt de obicei revizuite de mai multe ori pe parcursul întregului proces al dans-terapiei.
Cele patru etape sunt:
– Pregătirea: stadiul de încălzire- un spațiu sigur este stabilit fără obstacole sau distragere, se creează o relație de susținere cu psihoterapeutul, confort pentru participanți, astfel incat să fie familiarizați cu mișcarea cu ochii închiși.
– Incubarea: psihoterapeutul cere verbal clientului să intre în imaginile subconștiente, folosite pentru a crea un mediu intern, o atmosferă relaxată, mișcări simbolice.
– Iluminare: proces care este integrat prin conștientizare, auto-reflecție, în care clientul descoperă și rezolvă motivațiile subconștiente, crește conștiința de sine.
– Evaluare: se discuta despre punctele de vedere și semnificația procesului.
Stilurile de dans folosite
O varietate de abordări ale dansului și mișcării sunt utilizate în dans terapie, în funcție de nevoile clientului. Acestea pot include forme de dans codificate (dansuri cu un partener, dansuri moderne, balet, dansuri populare și cercuri etc.), mișcări creative, improvizații și procese coregrafice, precum și practici somatice, analiza mișcărilor, mișcarea autentică și psihoterapia corporală. Psihoterapeutul poate folosi orice abordare a mișcării și a dansului pe care o cunoaste, adaptată la cadrul dans-terapiei.
Mecanismele de actiune ale dans-terapiei
Diferite ipoteze au fost propuse pentru mecanismele prin care dans-terapia poate aduce beneficii clientilor. Există o componentă socială a dans-terapiei, care poate fi utilă pentru funcționarea psihologică prin interacțiunea umană. Un alt mecanism posibil este muzica utilizată în timpul sedintei de psihoterapie, care poate reduce durerea si anxietatea și crește relaxarea.
Deoarece dansul necesită învățare și implică activarea și descoperirea capacităților de mișcare, există și pregătirea fizică care ar putea oferi la randul ei beneficii. Dansul poate fi considerat mai plăcut decât alte tipuri de exerciții fizice.
Dans-terapia poate implica și comunicare nonverbală, care permite clientilor să-și exprime sentimentele fără cuvinte. Acest lucru poate fi util atunci când comunicarea normală este absentă sau s-a deteriorat (de exemplu, pentru pacienții cu demență).
Un numar din 2015 al revistei Cochrane, intitulată Dans-terapie pentru schizofrenie, a concluzionat: “În general, datorită numărului mic de participanți, rezultatele sunt limitate, există puține dovezi care să susțină sau respingă utilizarea dans-terapiei, functie de rezultate importante (cum ar fi ratele de recidivă, calitatea vieții, admiterea la spital, părăsirea timpurie a studiului, costul îngrijirii și satisfacția privind tratamentul). Cercetările ulterioare ar ajuta la clarificarea dacă dans-terapia este un tratament eficient și holistic pentru pacientii schizofrenie, mai ales in ceea ce priveste simptomele negative care nu raspund atat de bine la medicamentele antipsihotice”.
Un alt numar al revistei Cochrane intitulat “Dans-terapie pentru pacienții cu cancer” a fost actualizat în ianuarie 2015 si sustine ca: “Cele trei studii au inclus un total de 207 participanți, femei cu cancer de sân. Nu am găsit nici o dovadă a efectului asupra depresiei, stresului, anxietății, oboselii și imaginii corporale. Rezultatele studiilor individuale sugerează că dans-terapia poate avea un efect benefic asupra calității vieții, somatizării (adică stresul cauzat de percepțiile disfunctiilor corporale) si vigoarea femeilor cu cancer de san. Nu s-au raportat efecte negative ale interventiilor de dans-terapie.”
Cea mai recentă recenzie Cochrane pentru dans-terapie a fost în februarie 2015, intitulată dans-terapia: un tratament eficient pentru depresie? Rezultatele au arătat: “Datorită numărului redus de studii și a calității scăzute a dovezilor, nu a fost posibil să se tragă concluzii ferme despre eficacitatea dans-terapiei pentru depresie. Nu a fost posibilă compararea dans-terapiei cu medicamentele, psihoterapia clasica sau tratamente fizice. Constatările principale au fost: În general, nu există dovezi pentru sau împotriva dans-terapiei ca tratament pentru depresie. Există unele dovezi care sugerează că dans-terapia este mai eficace decât îngrijirea standard pentru adulți, dar acest lucru nu a fost semnificativ din punct de vedere clinic. Un efect pozitiv mare a fost observat pentru funcționarea socială, dar din moment ce acesta a fost dintr-un studiu de calitate metodologică scăzută, rezultatul este imprecis”.
O trecere in revista a efectului dans-terapiei asupra bolii Parkinson a observat că au fost puține studii în acest domeniu. Beneficiile pentru de mers, echilibrul și calitatea vieții au fost evidente în studiile pe termen scurt, deși trebuie făcute studii suplimentare pentru a vedea dacă oricare dintre aceste beneficii este pe termen lung.
Cercetările ulterioare au descoperit că utilizarea mișcărilor de dans ca formă de psihoterapie activează mai multe funcții ale creierului simultan: kinestezică, rațională, muzicală și emoțională. Activitatea cu cel mai mare procent de protecție împotriva demenței a fost dansul frecvent (76%). A fost cea mai mare reducere a riscului pentru orice activitate studiată, cognitivă sau fizică. Acest lucru se datorează faptului că dans-terapia combină mai multe zone ale creierului pentru a lucra împreună deodata.
Dans-terapia se dovedește a avea rezultate benefice asupra copiilor care au fost abuzați. Cercetările au descoperit că această terapie este o formă utilă de sprijin și de intervenție pentru acești copii. Efectele dans-terapiei sunt de asemenea benefice pentru pacientii internati in spitalele de psihiatrie și pentru cei cu tulburari emotionale.
Efectele adverse
Majoritatea studiilor referitoare la dans-terapie nu au identificat existenta reactiilor sau efectelor adverse.
Unde se practica dans-terapia?
Dans-terapia este practicata într-o mare varietate de situatii: in medicina, centre de reabilitare, centre de reeducare, centre de prevenire a bolilor, centre de ingrijire de zi, psihoterapie, cabinete private.
Organizatii de dans-terapie
Organizații precum American Dance Therapy Association au fost create pentru a menține standarde înalte în domeniul dans-terapiei. Asociația americană de dans-terapie (ADTA) a fost înființată în 1966. ADTA a fost creata de Marian Chace, primul președinte al ADTA și alți pionieri în mișcarea de dans. În plus, ADTA publică de asemenea American Journal of Dance Therapy și sponsorizează conferințe profesionale anuale.
Asociația pentru Psihoterapia prin Dans si Miscare din Marea Britanie a fost una dintre primele organizații create pentru a reglementa domeniul dans-terapiei in Anglia. ADMP UK acreditează psihoterapeuții și supraveghează ca toate regulamentele sa fie respectate.
Pregatirea dans-terapeutilor
De obicei psihoterapeutii care au pregatire intr-o forma de dans, alaturi de dansatori care au o forma de pregatire in domeniul psihologiei, sunt cei care se ocupa de dans-terapie. De cele mai multe ori se lucreaza in tandem: un psihoterapeut, alaturi de un instructor de dans. Nu există o diplomă universitară specifică, cu toate acestea mulți practicanți dețin diplome de licență în psihologie sau dans.
Comments are closed