nitial formarea mea in psihoterapie a fost in specialitatea hipnoterapie ericksoniana si hipnoza clinica. A fost o specialitate care mi-a placut si am invatat o gramada de lucruri de la formatorii mei, carora le port cel mai mare respect, dar simteam ca ceva lipseste. Existau atat de multe orientari in psihoterapie, si fiecare din ele avea ceva nou de oferit. Am participat in decursul timpului la multe seminarii, workshop-uri si formari in psihoterapie. Am fost entuziasmata de coerenta analizei tranzactionale si de structura oferita in aceasta formare, mi-a folosit profunzimea analizelor si interpretarilor din psihanaliza, am fost acaparata de teoria cognitiv-comportamentala si de psihoterapia centrata pe persoana. In acelasi timp, nu puteam ignora influentele familiale si ale mediului asupra clientilor mei in psihoterapie, asa ca am inceput sa merg la cursuri de psihoterapia familiei si cuplului.
Dar toate acestea erau inca informatii disparate si de indata ce mergeam la un curs sau workshop si aflam ceva nou, cautam sa il aplic. A fost un moment in care am lucrat preponderent cu tehnici gestalt, apoi am descoperit psihodrama si art-terapia.
Abia dupa vreo 10 ani mi-am dat seama ca drumul ales de mine era de fapt psihoterapia integrativa. Psihoterapia integrativa are in vedere multe abordari ale functionarii umane. De la psihoterapia psihodinamica si interpretarea viselor, pana la analiza tranzactionala si dans-terapie, toate abordarile psihoterapeutice sunt luate in considerare intr-un cadru teoretic coerent. Fiecare abordare furnizeaza o explicatie partiala a psihicului uman, care este amplificata atunci cand este integrata intr-o abordare holistica. Interventiile folosite in psihoterapia integrativa se bazeaza pe cercetarea developmentala si teoriile care descriu mecanismele de aparare, utilizate in intreruperile din dezvoltarea normala. Psihoterapia integrativa aduce la un loc domeniile emotional, cognitiv, comportamental si fiziologic, constientizand simultan aspectele sociale si transpersonale ale vietii. Fiecare faza a vietii prezinta sarcini developmentale, nevoi specifice, crize si oportunitati de invatare.
In sfarsit am gasit varianta potrivita pentru mine. Si probabil psihoterapia integrativa este abordarea potrivita pentru acei psihoterapeuti care doresc o cat mai mare flexibilitate si o plaja larga de interventii si tehnici, alaturi de integrarea teoretica a celorlaltor abordari din psihoterapie.
De altfel, termenul de “integrativ” are mai multe intelesuri. Se refera si la procesul de integrare al personalitatii: aspecte nerezolvate ale sinelui sunt transformate in aspecte coezive ale personalitatii, reducand mecanismele de aparare care inhiba spontaneitatea si limiteaza flexibilitatea in rezolvarea problemelor. Scopul psihoterapiei integrative este de a facilita intregul astfel incat sa creasca calitatea functionarii intrapsihice si interpersonale prin actiunea asupra limitelor personale si constrangerilor externe.
Psihoterapia integrativa este o forma de psihoterapie care combina mai multe unelte psihoterapeutice si abordari pentru a se potrivi nevoilor clientului. Este utilizata pentru trata un mare numar de probleme psihologice, incluzand anxietatea, depresia si tulburarile de personalitate. Este o forma de psihoterapie mai cuprinzatoare decat formele traditionale de psihoterapie. Sunt luate in considerare caracteristici individuale, preferinte, nevoi, credinte spirituale si motivatiile clientului astfel incat sa aplicam cea mai buna abordare pentru client.
Comments are closed