Documentele trimise de catre Asociatia Europeana de Psihoterapie Integrativa, Supervizare si Formare in scopul acreditarii ca organizatie europeana umbrela pentru psihoterapeutii de orientare integrativa.
Introducere:
Psihoterapia integrativa imbratiseaza in primul rand si in mod principal o atitudine anume fata de practica psihoterapiei, care afirma importanta unei abordari unificatoare a persoanei. Ca urmare principalul punct este raspunsul adecvat si eficient la nivel emotional, spiritual, cognitiv, comportamental si fiziologic. Scopul este de a facilita integrarea astfel incat calitatea vietii si functionarii persoanei in spatiul intrapsihic, interpersonal si socio-politic sa fie maximalizate, avand in vedere limitele persoanei si constrangerile exterioare.
In acest cadru de referinta recunoastem faptul ca integrarea este un proces in care terapeutii trebuie sa se implice ei insisi. Ca urmare este nevoie de o integrare personala a psihoterapeutilor. Oricum, este recunoscut faptul ca, desi exista o centrare asupra dezvoltarii personale a terapeutului, exista de asemenea necesitatea implicarii cu scopul acumularii de cunostinte in domeniul psihoterapiei si a domeniilor inrudite cu aceasta. Ca urmare, EAIP defineste ca “integrativa” orice metodologie si orientare integrativa in psihoterapie, care exemplifica sau se dezvolta in directia unei combinatii conceptuale coerente, principiale, teoretice, a doua sau mai multe abordari specifice, si/sau reprezinta un model de integrare de sine –statator. In aceasta privinta exista o obligatie etica a psihoterapeutilor integrativi pentru a dialoga cu colegii de orientari diverse si de a ramane informati privitor la progresele in domeniu.
Un principiu central in psihoterapia integrativa este acela ca nici o forma de psihoterapie nu este cea mai buna sau adecvata in toate situatiile- ca urmare psihoterapia integrativa promoveaza flexibilitatea in abordarea problemelor si de asemenea subscrie la mentinerea unui standard de excelenta in serviciile oferite clientilor, formare si supervizare. Ca urmare, atunci cand un psihoterapeut in se inspira din mai multe strategii diferite, tehnici si constructe teoretice atunci cand are de-a face cu o anumita situatie particulara, acest lucru nu se face la intamplare, ci in maniera informata, luand in considerare atat intuitia clinica, cat si cunoasterea solida si intelegerea problemelor si interventiilor care sunt aplicate.
Ca analiza finala, psihoterapia integrativa, in timp ce afirma importanta abordarilor sau combinatiilor de abordari privitor la probleme specifice, acorda totusi cea mai mare importanta acelor factori care sunt comuni in toate psihoterapiile, si in mod special relatiei terapeutice sub toate aspectele sale. Oricum, privitor la relatia terapeutica, se acorda o atentie deosebita mentinerii unei atitudini de respect, bunatate, onestitate si egalitate legat de persoana clientului, intr-o maniera care afirma integritatea si umanitatea sinelui si a celorlaltora. Psihoterapia integrativa afirma importanta asigurarii unui mediu datator de siguranta in care cresterea si vindecarea pot avea loc intr-un spatiu inter-subiectiv, care a fost co-creat de client si terapeut.
Aspecte filozofice ale abordarii integrative:
1. Abordarea are clar definite domeniile de investigare, aplicare si cercetare?
In 1986, Departamentul de Cercetare al Tulburarile Afective si Anxioase a Institutului National de Sanatate mentala din SUA a organizat un workshop cu durata de 2 zile pentru a examina integrarea in psihoterapie. Rezultatele acestei intalniri, care au subliniat directiile de cercetare in psihoterapia integrativa, au subliniat 23 de domenii de investigare pentru integrarea in (Wolfe & Goldfried, 1988). Aceste domenii specifice de studiu au fost impartite un patru domenii generale: (a) clarificarea conceptuala (de ex diferenta dintre eclectismul tehnic si integrarea conceptuala, necesitatea de strategii de acumulare a cunostintelor, si rolul teoriilor integrate in psihopatologie); (b) cercetarea in domeniul proceselor psihoterapeutice (de ex studiul proceselor schimbarii, rolul aliantei terapeutice in diverse scoli de gandire, probleme asociate cu jargonul specific diverselor scoli de psihoterapie); (c) studii asupra eficacitatii terapiilor integrative (de ex dezvoltarea interventiilor integrative pe baze empirice, chestiuni care intervin in evaluarea procesului si rezultatelor); si (d) formarea si supervizarea psihoterapeutilor de orientare integrativa (de ex formarea in “forme pure” de psihoterapie versus abordare integrativa).
In ultima decada s-a lucrat asupra acestor directii. De exemplu Wiser, Goldfried, Raue si Vakoch (1996) au realizat un program de cercetare comparativa a proceselor, in care au fost studiate mecanismele schimbarii in interventiile psihodinamice si cognitiv-comportamentale. Alte studii au cercetat relatia dintre proces si rezultat, avand rezultate neasteptate, de exemplu ca inclusiv in tratamentul prin terapie cognitiva pentru depresie contributiile din partea altor orientari (de ex centrarea pe probleme developmentale si interpersonale si experienta emotionala a clientului) au ajutat la obtinerea succesului terapeutic (Castonguay et al., 1996; Hayes. Castonguay & Goldfried, 1996). Asa cum se va vedea in raspunsurile la intrebarile urmatoare, multe dintre chestiunile discutate la workshop-ul 1986 (de ex rolul aliantei terapeutice) au fost subiectul cercetarii pe parcursul anilor.
2. Aceasta abordare demonstreaza ca exista in cadrul sau cunostinte si competenta privitor la evaluare/diagnostic si tratament/interventie?
La conferinta din 1986 privitoare la integrarea in psihoterapie s-a considerat ca existenta mai multor sisteme de limbaj este un obstacol in calea integrarii in psihoterapie. Desi jargonul teoretic poate fi util in comunicarea cu colegii de aceeasi orientare, acest jargon ii impiedica pe cei din alte sisteme teoretice sa beneficieze de pe urma insight-urilor si rezultatelor cercetarilor. Recunoscand neceistatea unui limbaj comun in abordarea integrata din evaluare si terapie, psihoterapeutii integrativi au ales sa traduca diverse constructe teoretice in limbajul uzual. Acest lucru furnizeaza nu numai un teren comun pentru comunicarea intre orientarile teoretice, ci permite si o integrare mai clara a contributiilor diverselor scoli de gandire.
De exemplu, Analiza Structurala a lui Benjamin asupra Comportamentului Social (SASB) furnizeaza o abordare transteoretica de clasificare a comportamentului interpersonal, clasificand o actiune in conformitate cu nivelul ei de afiliere si control. Folosind o schema de codare circumplexa pot fi evaluate mesajul pe care o persoana il transmite alteia si astfel modul in care cealalta persoana reactioneaza la mesaj. Procedura de evaluare poate fi de asemenea folosita pentru a evalua modul in care indivizii se descurca la nivel intrapersonal, de exemplu atunci cand sunt excesiv de auto-critici si cer prea mult de la propria persoana (in acest caz afiliere scazuta si control inalt). Acest sistem are aplicabilitate intr-o multime de orientari teoretice, si in consecinta se prteaza bine pentru integrarea psihoterapiei.
3. Are abordarea o teorie clara si consistenta a fiintei umane, a relatiei terapeutice, si a bolii si sanatatii?
Un rezultat constant in cercetare a fost acela ca relatia terapeutica contribuie semnificativ la succesul rezultatului terapeutic (Horvath & Greenberg. 1994). Acesta a fost cazul in variate forme de psihoterapie, fie ele psihodinamice, experientiale sau de orientare cognitiv-comportamentala. In consecinta, se crede ca relatia terapeutica este un factor comun al schimbarii, reflectand faptul ca oamenii probabil se vor schimba atunci cand se afla in contextul unui cadru care confera siguranta. Pe baza acestor rezultate Safran si colaboratorii (Safran et al, 1990) au specificat modul in care putem recunoaste punctele din interactiunea terapeutica care pot ameninta alianta terapeutica, precum si ce putem face pentru a atenua aceasta ruptura. Pe baza rezultatelor care indica ca rupturile in alianta din terapia cognitiva sunt asociate cu un rezultat mai slab in terapia depresiei (Castonguay et al., 1996), Castonguay si Safran colaboreaza la ora actuala in cadrul unui proiect de cercetare care testeaza eficienta terapiei cognitive atunci cand sunt incluse indicatii privitor la gestionarea rupturilor din alianta terapeutica.
Alte rezultate ale cercetarilor asupra procesului schimbarii efectuate in diverse orientari terapeutice au relevat implicatii importante pentru realizarea unor interventii mai eficace. De exemplu, Beutler si Consoli (1992) au gasit ca interventiile cognitive sunt mai eficiente decat tratamentul orientat spre insight cu pacientii care externalizeaza, si ca persoanele defensive raspund mai bine la tratamentul nondirectiv decat la cel directiv. De asemenea este relevanta munca lui Prochaska si DiClemente (1992), care sugereaza ca o interventie care ia in considerare unde se afla pacientul in termeni de faza a procesului schimbarii, poate fi un tratament mai eficace comparativ cu acelea care nu iau in considerare acest aspect.
Aspecte metodologice:
4. Metodele specifice acestei abordari genereaza dezvoltarea teoriei psihoterapiei, demonstreaza aspecte noi in intelegerea naturii umane si conduce la noi modalitati de interventie/tratament?
Asa cum am indicat in raspunsul la intrebarea precedenta, studiul comparatic al procesului schimbarii in diverse orientari si investigarea relatiei dintre proces si rezultat pot avea implicatii importante in dezvoltarea unor metode terapeutice mai eficace, avand in vedere ca aceste studii utilizeaza constructe transteoretice (de ex descrise in limbaj uzual), astfel ca aceste rezultate pot fi utilizate pentru dezvoltarea unor tratamente integrative imbunatatite. Exemplul de mai sus privitor la eforturile de colaborare ale lui Castonguay si Safran ne dau un punct de plecare, avand in vedere ca rupturile din alianta terapeutica au fost utilizate pentru extinderea scopurilor interventiilor cognitive pentru depresie.
Un alt exemplu important al modului in care o abordare integrativa a condus la tratamente mai eficiente este Terapia Dialectica Comportamentala (DBT) a lui Linehan (1993) in tratamentul tulburarii de personalitate borderline. Fiind o abordare in tratament care a primit recunoasterea internationala, DBT este realizat specific pentru pacientii care in mod paradoxal au nevoia de a fi acceptati si validati asa cum sunt, si in acelasi timp au nevoia de schimbare. Intr-un tur de forta, Linehan a integrat o abordare centrata pe persoana (pentru validare) cu un model cognitiv-comportamental pentru abilitatile de coping (pentru facilitarea schimbarii), gasind ca aceasta metoda este mult mai eficienta la aceasta populatie de pacienti comparativ cu tratamentele pure din punct de vedere teoretic.
5. Aceasta abordare include procesele schimbului verbal, precum si constientizarea surselor non-verbale de informare si comunicare?
Ca necesitate, o abordare cuprinzatoare, integrativa, asupra terapiei, trebuie sa acorde atentie complexitatilor interactiunilor umane. De exemplu, conform sistemului de codare SASB, o procedura care a informat cu succes acest domeniu in ce priveste intercatiunile terapeutice din perspectiva transteoretica, ia in considerare nu numai ceea ce s-a spus, ci si modul in care a fost spus acel lucru (de ex calitatea vocii, expresia faciala). Astfel, depinzand de sursele nonverbale de comunicare, declaratia “Esti liber s afaci ce vrei”, poate fi categorisita ca vand afiliatie crescuta si control scazut, sau afiliatie scazuta si control crescut. Clinicienii cu experienta, indiferent de orientare, pot utiliza acest sistem de codare. In plus fata de calitatea de unealta utila in studiul procesului terapeutic, acest sistem este de asemenea util in formarea clinica si a fost folosit pentru formarea terapeutilor incepatori privitor la subtilitatile comunicarii.
De asemenea este relevanta munca lui Greenberg, Rice si Elliot (1993), care au studiat “markerii” interactiunii terapeutice. Acesti markeri reprezinta puncte ale discursului terapeutic in care clientul reactioneaza intr-un mod care are implicatii importante pentru felul in care terapeutul va proceda din punct de vedere clinic. Asemenea markeri pot fi furnizati de diverse orientari teoretice si pot fi utilizati pentru a devzolta linii directoare integrative. O alta abordare integrativa in analiza comunicarii interpersonale este Sistemul de Codare al Centrarii Terapeutice (CSTF), care scoate in evidenta aspecte privitor la functionarea clientului ( de ex gandire, emotii, actiuni), asupra carora se centreaza terapeutul in cadrul interactiunii terapeutice, acest sistem putand fi folosit pentru a furniza o formulare integrativa a cazului (Goldfried, 1995).
6. Abordarea ofera un rationament clar de interventie/tratament si evaluare/diagnostic, facilitand schimbarea constructiva a factorilor care provoaca sau mentin boala sau suferinta?
Variatele proceduri de evaluare transteoretice folosite in cercetarea proceselor orientate integrativ si in practica clinica (de ex analiza structurala a comportamentului social, sistemul de codare al centrarii terapeutice), au fost folosite pentru adresarea intrebarii: “Ce au facut terapeutii in aceasta sedinta de terapie pentru a fi eficace?” Aceste proceduri nefiind legate de o anumita scoala teoretica, rezultatele cercetarilor pot fi utilizate de profesionistii care integreaza mai multe orientari. Mai mult, aceste rezultate au aplicabilitate directa in practica clinica, deoarece se adreseaza intrebarii puse de terapeutii practicieni, si anume: “Ce pot face pentru ca aceasta sedinta de terapie sa fie eficienta?”
Aceste sisteme variate de evaluare servesc ca harta pentru gestionarea diverselor aspecte ale teritoriului terapeutic. Diverse harti au diverse utilitati clinice, depinzand de terenul sau natura lucrurilor detaliate ( de ex chestiuni intrapersonale sau relatii interpersonale). Sunt de asemenea folosite pentru a formula cazul clinic in asa maniera incat sa indice directiile de tratament si pot fi folosite pentru a monitoriza progresul in timpul terapiei aflate in desfasurare, si desi harta nu este teritoriul, cunoasterea ambelor poate creste semnificativ eficienta terapeutului integrativ.
7. Abordarea include strategii clar definite care sa permita clientilor sa dezvolte o noua organizare a experientei si comportamentului?
Pe baza analizei diverselor abordari teoretice ale schimbarii, Goldfried si Padawer (1982) au subliniat anumite strategii clinice care sunt comune diverselor scoli de gandire si ca atare inglobeaza abordarea integrativa. Aceste strategii comune pot fi conceptualizate ca reflectand un nivel de abstractizare intre teorie si tehnica, si constau din incurajarea sperantei, facilitarea unei bune aliante terapeutice, cresterea constientizarii de catre client, incurajarea experientelor corective, si o testare continua a realitatii.
Folosirea unor astfel de factori comuni ghideaza terapeutul integrativ la nivel strategic. Avand in minte aceste strategii comune, terapeutul este capabil sa selecteze mai multe interventii specifice, fara a se limita la ceea ce dicteaza o scoala specifica de gandire, si in loc de aceasta necesitatile cazului sunt cele care determina ce metoda va fi folosita ca mijloc de implementare a unei strategii date. In consecinta, “incurajarea constientizarii de catre client” poate implica o crestere a constientizarii gandurilor, sentimentelor, dorintelor sau impactului interpersonal asupra altora, folosind metode traditional asociate cu diverse orientari teoretice. Din perspectiva lor cuprinzatoare, terapeutii integrativi se centreaza pe eingevelt (folosirea metodelor psihodinamice), mitvelt (folosirea interventiilor sistemice si interpersonale) si umvelt (folosirea procedurilor comportamentale).
Aspecte profesionale:
8. Abordarea este deschisa dialogului cu alte modalitati psihoterapeutice privitor la teorie si practica?
Integrarea in psihoterapie se caracterizeaza prin lipsa de satisfactie privitor la abordarile singulare si printr-o dorinta concomitenta de a privi mai departe de granitele teoretice, pentru a vedea ce se poate invata din alte moduri de a face terapie. Prin insasi natura sa, aceasta abordare terapeutica necesita un dialog continuu, deschis si colegial cu alte modalitati terapeutice. Psihoterapia integrativa sustine ca procesele psihoterapiei psihodinamice de crestere a constientizarii si procesele psihoterapiei comportamentale de crestere a producerii actiunii, plus multe altele, sunt factori curativi in psihoterapie. Pentru a ajunge la o astfel de abordare integrativa in tratament, dialogul colaborativ este esential.
Radacinile psihoterapiei integrative merg pana in anii 1930, punct in care psihoterapia integrativa era doar o tema latenta. Incepand cu anii 1980 insa, aceasta tema a aparut in cadrul unei miscari care a dus la formarea Societatii pentru Explorarea Integrarii in Psihoterapie (SEPI). Constituita in 1983, SEPI a stabilit un pod de legatura intre numarul tot mai mare de profesionisti care erau interesati in abordarile intergrative. Organizatie internationala acum recunoscuta, SEPI sustine conferinte anuale in care cei mai multi clinicieni si cercetatori activi isi prezinta lucrarile si in care participantilor li se ofera ocazia de a discuta si schimba idei. Acest spirit al dialogului deschis, in care profesionistii asculta si invata, este chiar forta psihoterapiei integrative.
9. Domeniile de studiu si metodele de tratament/interventie ale acestei abordari sunt descrise metodologic intr-o maniera care face posibila utilizarea lor de catre alti colegi?
Asa cum am sugerat si inainte, puterea integrarii in psihoterapie este dorinta de a trece de granite si de a lega intre ele orientarile traditionale, domeniul psihoterapiei a fost caracterizat de-a lungul anilor de factori aflati in competitie, fiecare tinzand sa se indrepte intr-o directie proprie. Avand propriul jargon unic, orice contributii dintr-o anumita orientare sunt prea adesea disponibile doar membrilor acelei scoli de psihoterapie. Esenta psihoterapiei integrative este cresterea dezvoltarii unui domeniu in care sa fie facilitata comunicarea dintre profesionisti. Asa cum am mentionat anterior, utilizarea unui limbaj obisnuit in locul unui jargon teoretic ca mod de desciere a cercetarilor si clinicii este punctul de cotitura in abordarea integrativa din psihoterapie.
SEPI, forta organizatoare sin spatele integrarii psihoterapeutice, are o functie educationala, sustinand workshop-uri clinice la fiecare intrunire anuala (la Madrid in 1998), publica o revista si un newsletter, si sprijina existenta retelelor regionale din intreaga lume. Revista de Integrare in Psihoterapie, publicatie trimestriala, include articole clinice, de cercetare si teoretice relevante pentru integrarea in psihoterapie. Revista include de asemenea un newsletter, care serveste ca sursa de informare pentru membrii, si contine anunturi privind activitatea retelelor regionale, oportunitatile de formare, si un buletin in care membrii pot prezenta anunturi relevante. De asemenea a fost recent realizata o pagina web cu o lista disponibila pentru cei intersati sa comunice.
10.Este informatia asociata acestei abordari rezultatul unei auto-reflectii constiente si a unei reflectii critice venite din partea altor profesionisti?
Lunga istorie a integrarii in psihoterapie a implicat o auto-reflectie considerabila de-a lungul anilor. Aceasta a trecut de granitele teoretice si a cuprins diverse grupuri profesionale (psihologie, psihiatrie, asistenta sociala), avand un scop international. In Marea Britanie, Dryden (1980) a lucrat asupra diferentelor privitoare la stilul terapeutic in diverse orientari teoretice. In Germania, Bastine (1980) a discutat metodele prin care poate fi realizata integrarea in terapie, precum si beneficiile teoretice si practice ale integrarii. In Canada engleza, Greenberg si Safran (1987) au publicat EMOTIA IN PSIHOTERAPIE; in Canada franceza, Lecomte si Castonguay (1987) au editat RAPPROCHEMENT ET INTEGRATION EN PSYCHOTHERAPIE. Din Italia, Guidano (1987) a contribuit cu COMPLEXITATILE SINELUI. Printre numeroasele carti care au aparut in SUA, mentionam cele ale lui Norcross si Goldfried (1992) si Stricker si Gold (1993), care au editat manuale extensive in psihoterapia integrativa.
In revizia extensiva si gandita a cercetarii in psihoterapie, realizata de Executivul Serviciului National de Sanatate, Roth si Fonagy (1996) au concluzionat ca una din cele mai promitatoare directii de investigare viitoare este asupra acelor abordari care incearca sa “integreze modelele de psihoterapie. Acestea furnizeaza un cadru teoretic mai formal pentru ecelctismul care caracterizeaza practica clinica de zi cu zi, cu implicatii clare in ce priveste eficacitatea” (p. 375). Impresia noastra clara este aceea ca exista un consens tot mai mare ca abordarile integrative in tratament reprezinta viitorul psihoterapiei.
11. Abordarea ofera noi cunostinte, care sunt diferentiate si distincte in domeniul psihoterapiei?
Ceea ce este nou si distinctiv in integrarea psihoterapiei este faptul ca abordeaza interbarea privitor la felul in care oamenii se schimba, dintr-un punct de vedere care nu a mai fost adoptat pana acum, si anume al factorilor comuni care sunt prezenti in diverse scoli de gandire. Factorii comuni sunt gasiti in toate orientarile si este probabil ca acestia reprezinta un fenomen puternic, pentru ca au aparut in ciuda diferentelor din punctele de plecare teoretice. In plus fata de factorii comuni, psihoterapia integrativa acorda importanta eclectismului tehnic, indiferent de provenienta procedurilor de interventie, astfel incat sa fie folosite functie de neecsitatile cazului. O a treia tema in psihoterapia untegrativa este munca privitoare la integrarea la nivel teoretic.
Trebuie mentionat ca aceste trei abordari in studiul integrarii in psihoterapie nu se exclud reciproc, ci sunt mai degraba strans legate una de alta. De exemplu, factorii comuni ne informeaza asupra lucrurilor pe care le au in comun divesrele modele teoretice si ca rezultat subliniaza domeniile in care este nevoie de examinare clinica si empirica detaliata. Cautand o mai mare specificitate in eforturile noastre clinice si de cercetare, ne vom deplasa astfel spre clarificarea parametrilor acestor principii generale. Acesta este firul rosu al eclectismului tehnic, im care examinam tehnicile specifice care sunt eficiente in anumite situatii clinice. Odata ce am obtinut informatii privitor la eficacitatea diverselor tehnici, este posibil sa ne angajam intr-o abordare a constructelor teoretice. Astfel, in timp ce constructele teoretice asociate cu o anumita scoala de gandire pot sa fi generat anumite intreventii specifice, existenta unei zone de ecelctism tehnic de metode eficace poate necesita o regrupare a ceea ce am descoperit ca este eficace, intr-un model conceptual nou, care implica integrarea teoretica.
12. Abordarea poate fi integrata cu alte abordari considerate a fi parte din psihoterapia stiintifica, astfel incat sa ajunga la un teiroriu comun cu acestea?
Daca privim principiile comune (de ex alianta terapeutica, cresterea constientizarii, incurajarea experientelor corective), ne aflam in pozitia in care avem contributii din diverse prientari teoretice, crescand astfel probabilitatea progresleor in domeniu.mai mult, prin traducerea jargonului bazat pe teorie in limbajul uzual, avem la dispozitie un limbaj comun pentru dialogul dintre orientari. Folosind aceasta abordare pentru puntea de legatura dintre orientari speranta noastra este aceea ca “unii membrii ai fiecarei comunitati pot de asemenea sa inceapa sa inteleaga modul in care o afirmatie pana atunci opaca poate parea o explicatie pentru membrii unui alt grup” (Kuhn, 1970, p. 203).
Sa luam de exemplu principul comun al experientei corective (noi inavatimnte), care implica ca clientul sa isi asume un risc spunand sau facand ceva ce a produs inainte teama sau a fost evitat. Terapeutii din diverse orientari recunosc importanta acestui fenomen, dar il pot implementa in moduri diferite. Astfel in orientarea psihodinamica asumarea riscului va apare probabil in modul in care clientul interactioneaza cu terapeutul, in timp ce experienta corectiva in psihoterapia comportamentala va apare mai probabil intre sedintele de terapia, atunci cand terapeutul incurajeaza clientul sa se afirme in fata persoanelor semnificative pentru el. Principiul global este acelasi, dar metida de implementare difera functie de orientare (si astfel se justifica eclectismul tehnic).
Aspecte privitoare la cercetare:
13. Abordarea descrie si cuprinde o strategie coerenta pentru intelegerea problemelor umane si o relatie coerenta dintre metodele de interventie/tratament si rezultate?
Strategia principala de dezvoltare si confirmare a eficacitatii interventiilor integrative implica studiul comparatic al procesului terapeutic si relatia sa cu rezultatul. In realizarea cercetarii, sedintele de terapie sunt evaluate prin utilizarea unei proceduri de codare transteoretice (de ex SASB, CSTF, masurarea aliantei terapeutice), care sunt apoi raportate la rezultat. Analiza procesului poate implica una sau mai multe orientari teoretice diferite, functie de studiul care face obiectul investigarii. De exemplu, intr-un studiu al terapiei cognitive pentru depresie, analiza rezultatului procesului a relevat ca alianta terapeutica si experienta emotionala a clientului se coreleaza pozitiv cu reducerea simptomelor (Castonguay, et al, 1996). Intr-un alt syudiu cu acelasi set de date, s-a gasit ca terapeutii care se centreaza mai mult asupra problemelor developmentale ale clientilor au mai mult succes (Hayes et al, 1996). Trebuie notata ca manualele de tratament nu s-au centrat asupra acestor factori, desi acestia s-au dovedit a avea importanta clinica. Aceasta strategie de cercetare poate asadar sa descopere aspecte eficiente ale intreventiilor terapeutice, indiferent de provenienta teoretica a procedurii de interventie.
14. Teoriile asupra comportamentului uman normal si problematic au fost adoptate in mod explicit de aceasta abordare si legate de metodele efective de diagnostic/evaluare si interventie/tratament, precum si de cercetare?
O ilustrare excelenta a relatiei dintre teoria comportamentului uman si succesul interventiilor in psihoterapia integrativa este abordarea terapeutica dialectica comportamentala pe care Linehan (1993) a aplicat-o in tratamentul tulburarii de personalitate borderline. Pe baza experientei clinice si a cercetarilor, s-a gasit ca pacientii borderline sunt foarte sensibili la critica. S-a lansat ipoteza conform careia exista factori constitutionali/ biochimici care contribuie la starea lor emotionala instabila, care este exacerbata de experientele timpurii de lipsa de acceptare si abuz. In plus fata de sensibilitatea la critica, pacientii manifesta de asemenea relatii instabile si conflictuale. Asa cum stiu cei mai multi practicieni, este populatia de pacienti cu care este cel mai dificil de lucrat.
In incercarea initiala de a utiliza orientarea comportamentala cu aceasta populatie de pacientii, Linehan a gasit ca incurajarea pacientilor borderline in invatarea unor noi modalitati de coping cu emotiile si problemele lor interpersonale nu are nici un succes. Dat fiind sensibilitatea lor la critica, pacientii au reactionat prost la sugestia terapeutului ca au nevoie sa se schimbe, aceasta invalidand ceea ce ei sunt. Dandu-si seama de acest lucru, Linehan a realizat o intereventie integrativa, in care psihoterapeutul incepe terapia cu o abordare centrata pe persoana, acceptand pacientul asa cum este. Aceasta abordare empatica si validanta continua pana cand pacientul ajunge la punctul in care doreste sa invete noi modalitati de coping, punct in care terapeutul poate sugera optiunea de implementare a unor noi strategii cimportamentale de coping. Aceasta dualitate dialectica continua pe parcursul terapiei, in care terapeutul mentine echilibrul delicat dintre acceptare si schimbare. Rezultatele cercetarilor sunt foarte promitatoare, indicand faptul ca aceasta terapei integrata este mai eficienta decat alte abordari disponibile, pentru gestionarea acestei populatii de pacienti.
15. Sunt procedurile de investigare ale acestei abordari suficient de bine definite pentru a indica posibilitatea cercetarii?
Asa cum am ilustrat in raspunsul la cateva din intrebarile anterioare, abordarea integrativa in psihoterapie se preteaza la aproape orice tip de cercetare. Data fiind premiza ca integrarea in psihoterapie este realizata cu utilizarea procedurilor terapeutice care sunt eficace clinic indiferent de originea lor teoretica, cercetarea in psihoterapie este esentiala pentru acest sistem. Intr-adevar, dezvoltarea interventiilor integrative poate fi derivata din analiza provceselor de interevntie clinica eficace, asa cum este faptul ca nivelul experientei emotionale a clientului se leaga de succesul terapiei cognitive in tratamentul depresiei. Ceea ce este sugerat este ca procedurile terapiei cognitive necesita a fi modificate astfel incat s aincluda interventii care stimuleaza afectul, ceea ce poate fi integrat din abordarile psihoterapeutice experientiale. Odata realizat acest lucru, terapia cognitiva “imbunatatita” poate fi direct comparata cu terapia cognitiva standard, in cercetari clinice controlate. Pe scurt, exista o interfata intrinseca intre cercetare si practica in psihoterapia integrativa, una derivand din cealalta.
Bibliografie:
Bastine, R. (1980). Ausbildungen in psychotherapeutischen: Methoden und Strategien. In V. Birtch, & D Tscheutin (Eds,), Ausbildung in Klinischer Psychologie und Psychotherapie, WeEnheim: Beltz.
Beutler, L. E., & Consoli, A, J- (1992). Systematic eclectic psychotherapy. In J. C, Norcross & M- R, Goldfried, M. R, (Eds) Handbook of Psychotherapy Integration. New York: Basic Books,
Castonguay, L G. Goldfried, M, R, Wiser, S, L, Raue, P., J,, & Hayes, A, M,, (1996), Predicting the effect of cognitive therapy for depression: A study of unique and common factors. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 64, 497-504.
Dryden, W. (1980). “Eclectic” approaches in individual counseling: Some pertinent issues. The Counselor, 3, 15-22.
Goldfried.MR and Padawer, W (1982): Current status and future directions in psychotherapy, in Goldfried.MR (ed) Converging themes in psychotherapy : Trends in psychodynamic, humanistic and behavioral practice. Springer, New York,
Goldfried. M, FL (1995). Toward a common language for case formulation. Journal of Psychotherapy Integration, 5, 221-244,
Greenberg,LS and Safran.JD (1987): Emotion in Psychotherapy : Affect, Cognition and the process of change. Guilford : New York.
Greenberg. L. S., Rice, L, & Elliott R. (1993) Facilitating Emotional Change,, New York: Guilford.
Guidano.VF (1987): Complexity of the Self: A developmental psychotherapy and theory, Guilford, New York.
Hayes, A,, M., Castonguay, L. G,, & Goldfried, M. R. (1996) The effectiveness of targeting the vulnerability factors of depression in cognitive therapy. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 64,623-627,
Horvath, AO and Greenberg.LS (1994): The Working Alliance : Theory, Research and Practice. John Wiley and Sons, New York-
Kuhn.TS (1970): The structure of scientific revolutions (2nd ed). University of Chicago Press : Chicago.
Lecomte, C., & Castonguay, L, G- (Eds.) (1987), Rapprochement et Integration en Psychotherapie. Montreal: Gaetan Morin Editeur.
Linehan, MM (1993): Cognitive ” behavioural therapy for Borderline Personality Disorder, Guilford Press : New York.
Norcross.JC and Goldfried,MR (eds): Handbook of Psychotherapy Integration. Basic Books : New York.
Prochaska.JO and Diclimente.CC (1992): The transtheoretical approach : in Norcross,JC and Goldfried,MR (eds):
Handbook of Psychotherapy Integration. Basic Books : New York-
Roth,a and Fonagy,P (1996): What works for whom ? A critical review of psychotherapy research. Guilford ; London.
Safran, J. D,, Crocker, P. , McMain. S., & Murray,?. (1990). The therapeutic alliance rupture as an event for empirical investigation. Psychotherapy, 27,154-165.
Smith Benjamin, L : Interpersonal Diagnosis and Treatment of Personality Disorders (1993) Guilford Press, New York.
Stricker, G and Gold, JR (eds) (1993): Comprehensive Handbook of Psychotherapy Integration. Plenum, New York.
Wiser, S. L, Goldfried, M, R,., Raue, P. J., & Vakoch, D, (1996). Cognitive-behavioral and psychodynamic therapies: A comparison of change processes. In W, Dryden (Ed,), Research in Counseling and Psychotherapy:
Practical Applications., London: Sage.
Wolfe, BE and Goldfried.MR (1988): Research on psychotherapy integration : Recommendations and conclusions from an NIMH workshop. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 56, 448 – 451
Comments are closed