Spre deosebire de majoritatea psihoterapiilor, hipnoterapia isi masoara istoria nu in ani sau decade, ci secole. Daca eficienta unei psihoterapii se masoara inclusiv prin longevitatea sa, hipnoterapia a trecut testul timpului.
In istoria sa, hipnoterapia a fost bantuita de lipsa existentei unei singure teorii explicative a functionarii hipnozei. Precursorul general recunoscut al hipnozei moderne, Franz Anton Mesmer, credea in existenta unui fluid universal – magnetismul animal- a carui dezechilibru cauza bolile speciei umane. Atat el, cat si discipolii sai, cautau sa controleze distributia acestui fluid, sa restaureze echilibrul si ca urmare sanatatea. In 1784 insa, Comisia Regala a Frantei, al carei membru era si Mesmer, a decis ca nu exista nici un fluid magnetic. Comisia a atribuit sucesul lui Mesmer manipularii imaginatiei subiectului, adica sugestiei.
Un studiu pilot efectuat in 2007 a aratat ca hipnoza produce modificari de-a lungul a 7 variabile pe o perioada de minim 9 luni. Au fost comparate trei grupe de pacienti – un grup de control, un grup tratat prin discutii si un grup tratat prin hipnoza. Privitor la toate cele 7 variabile, grupul tratat prin hipnoza a obtinut cele mai multe imbuntatiri, care au fost sustinute timp de 9 luni.
Hipnopsihoterapia a fost acceptata ca modalitate validata stiintific de catre Asociatia Europeana de Psihoterapie, pe baza unui chestionar cu 15 intrebari legate de procedurile de investigare, teoriile privitoare la comportamentul uman, strategii coerente, integrarea cu alte abordari, auto-reflectie, metodologie si comunicarea cu alte abordari psihoterapeutice.
Comments are closed