Copiii parintilor cu tulburari de anxietate au un risc mai mare de dezvoltare a unor tulburari de anxietate comparativ cu ceilalti copii. Agregarea familiala se datoreaza unor influente genetice si de mediu, influentele de mediu avand cea mai mare importanta la copii si descrescand ca importanta odata cu varsta.
Un studiu naturalist prospectiv longitudinal efectuat in 2013 la Universitatea din Boston a avut drep scop evaluarea influentei psihoterapiei cognitiv-comportamentale asupra tulburarii de panica la parinti si asupra psihopatologiei copiiilor. Participantii au fost pacienti cu diagnostic de tulburare de panica, care aveau copii cu varsta cuprinsa intre 8 si 18 ani. La studiu au participat 43 de pacienti, din care 35 au fost tratati pentru tulburarea de panica, iar 8 nu au fost tratati deloc.
La 6 ani de la interviul initial, toti pacientii au fost invitati sa participe la evaluare. 96,7% din parintii care au fost tratati pentru tulburare de panica nu aveau nici un fel de simptome, in timp de 66,7% din cei care nu au fost tratati, au continuat sa prezinte simptome de tulburare de panica. Au fost evaluati de asemenea si copiii pacientilor, demonstrandu-se ca succesul tratamentului la parinti este un predictor semnificativ al anxietatii la copil. Mai mult, daca parintii nu sunt tratati pentru tulburarea de panica, creste riscul de despresie la copil.
Ca urmare, tratamentul psihoterapeutic al tulburarii de panica la adult este spre beneficiul nu numai al pacientilor insasi, dar si a copiiilor lor.
Comments are closed