În general în modelul factorilor comuni psihoterapeutici există tendința de a scăpa din vedere rolul clientului și al factorilor extraterapeutici în ce privește schimbarea. Nu numai psihoterapeutul influenţează clientul, ci psihoterapeutul şi clientul se influenţează unul pe celălalt în cadrul relaţiei. Relaţiile terapeutice autentice şi empatice, percepute astfel de către client, sunt asociate cu schimbări favorabile ale personalităţii şi reducerea variatelor forme de patologie. Clientul are însă un efect mai mare asupra relaţiei terapeutice decât psihoterapeutul: cu cât clientul este mai defensiv, nemotivat şi refractar, cu atât este mai dificil de aprofundat relaţia.
Cea mai mare variabilitate a rezultatului psihoterapiei se datorează factorilor care țin de client (40% din schimbare): forța eului, credințele religioase, direcționarea spre scop, eficacitatea personală, motivația, persistența, deschiderea, încrederea, optimismul și capacitatea de schimbare.
Expectanțele clientului privitor la schimbare sunt ingredientul activ al oricărei forme de psihoterapie și o condiție esențială pentru continuarea terapiei. Caracteristicile clientului sunt deci cel mai important factor care determină rezultatul pozitiv în psihoterapie. Aceste caracteristici ale clientului includ motivaţia şi expectanţele, variabilele demografice (clasa socială, rasa, inteligenţa, genul, vârsta, starea civilă), modul în care clientul participă la relaţia terapeutică, severitatea problemei de prezentare a clientului, caracteristicile personale şi potrivirea între client şi terapeut. De asemenea, caracteristicile personale ale clientului sunt predictive pentru rezultatul terapiei: forţa eului, locusul controlului, anxietatea şi sugestibilitatea. Chiar şi atunci când două persoane au acelaşi diagnostic, alte aspecte care ţin de fiecare persoană în parte crează o experienţă terapeutică şi un rezultat foarte diferite.
Comments are closed