Psihoterapia este o activitate politica prin aceea ca recunoaste relatia de putere care este atat implicita, cat si definita explicit in ce-i priveste pe profesionisti si pacientii lor.
Unul din cele mai semnificative aspecte ale politicii psihoterapiei este de a transfera puterea de la profesionist la pacient. Este un act profund de deprofesionalizare, care recunoaşte calitatea esenţială a fiinţelor umane de a fi auto-directive şi de a deţine controlul. Se apreciază din ce în ce mai mult că individul participă la propria boală în grad considerabil, şi că odată ce recunoaşte acest lucru poate fi încurajat să joace un rol semnificativ în propriul „tratament”. Adesea profesioniştii din domeniul sănătăţii umane, incluzând psihologii, medicii şi consilierii subminează potenţialul oamenilor de a se descurca cu propria viaţă într-un fel personal şi autonom. Aceasta poate face ca oamenii să fie reduşi la statutul de „consumatori” pasivi care nu mai iau parte la propriul tratament şi propria vindecare, un proces pe care Illich (1975) îl numea „iatrogeneză structurală”.
Relaţia dintre clinican şi pacient este definită implicit (politic): Psihoterapia are loc în contextul unei instituţii (cu sau fără pereţi) şi instituţia este constituită în contextul societăţii. Ca urmare în psihoterapie sunt iminente temele politice ale instituţiei şi societăţii, puterea şi structurile lor.
Alianţa terapeutică poate fi influenţată negativ sau pozitiv de statutul social al psihoterapeutului, înfăţişarea sa (înălţime, greutate, îmbrăcăminte, expresia facială), mobila din cabinet (de exemplu canapeaua psihanalitică), psihoterapia faţă în faţă, picturi, plante, diplomele înrămate şi aşa mai departe.
Se recunoaşte faptul că multe probleme sunt rezultatul unor situaţii politice mai ample; de exemplu sărăcia, localizarea geografică, educaţia, condiţiile de locuit, rasismul, sexismul, crimele de stradă, nesiguranţa slujbei, datoriile financiare, lipsa de percepere a existenţei democraţiei, centralizarea sau modalitatea de a lua decizii, şi aşa mai departe. Mulţi „consumatori de psihoterapie” au nevoie de ajutor material mai degrabă decât de psihoterapie, sau cel puţin au nevoie de ajutor material în egală măsură. Stresul lor este mai strâns legat de situaţia de mediu decât de dorinţele şi insatisfacţiile interne.
Comments are closed