Analiza tranzactionala (AT) este o abordare integrativa in psihologie si psihoterapie. Analiza tranzactionala este descrisa ca fiind integrativa datorita faptului ca ea cuprinde elemente din abordarea psihanalitica, umanista si cognitiva. Analiza tranzactionala a fost dezvoltata de Eric Berne in timpul anilor 1950.
Definitii in analiza tranzactionala
Conform cu Asociatia Internationala de Analiza Tranzactionala, AT este o teorie a personalitatii si o psihoterapie sistematica pentru dezvoltare personala si schimbare. Ca teorie a personalitatii, analiza tranzactionala descrie modul in care oamenii sunt structurati din punct de vedere psihologic, folosind modelul starilor eului. In acelasi timp AT este o teorie a comunicarii, care poate fi extinsa in analiza sistemelor si organizatiilor. Analiza tranzactionala ofera de asemenea o teorie a dezvoltarii copilului, explicand modul in care diverse tipare din viata de adult isi au originea in copilarie.
Ca aplicatie practica AT se foloseste in diagnosticul si tratamentul multor tipuri de tulburari psihologice si este o metoda de terapie pentru psihoterapia individuala, de familie si cuplu, si de grup. In domeniul educational analiza tranzactionala este utilizata in comunicare si consiliere.
Filozofia analizei tranzactionale
Analiza tranzactionala se bazeaza pe cateva concepte-cheie, si anume:
Oamenii sunt OK; fiecare persoana este valoroasa, importanta si demna de respect.
Toata lumea (cu exceptia persoanelor cu leziuni cerebrale severe) are capacitatea de a gandi.
Oamenii isi decid propria poveste de viata si destinul, astfel ca acestea pot fi schimbate.
Istoricul analizei tranzactionale
Analiza tranzactionala este o teorie neo-freudiana a personalitatii. Sunt descrise starile eului, care se bazeaza pe id, ego si superego. In general se considera ca analiza tranzactionala este un model mai accesibil comparativ cu modelul psihanalitic conventional. Pe de alta parte, analiza tranzactionala are multe puncte comune cu modelele cognitiv-comportamentale.
Analiza tranzactionala, spre deosebire de psihanaliza, se centreaza nu numai asupra dinamicii psihologice interne, ci si asupra interactiunilor dintre oameni. Modificarea interactiunilor conduce, conform teoriei AT, la rezolvarea problemelor emotionale.
Eric Berne si-a prezentat teoria asupra analizei tranzactionale in carti cum sunt „Jocurile pe care le joaca oamenii” si „Ce spui dupa buna-ziua?”.
Modelul starilor eului in analiza tranzactionala
Conform cu analiza tranzactionala Eul nostru are trei stari la nivel structural, si anume:
Starea Parinte a Eului, o stare in care ne comportam, simtim si gandim ca raspuns la imitarea inconstienta a parintilor nostri sau la interpretarea inconstienta a actiunilor parintilor nostri.
Starea Adult a Eului este asemanatoare cu a unui computer care proceseaza informatii si face predictii, fara a implica emotii majore care i-ar putea afecta functionarea. Intarirea starii Adult este scopul terapiei in analiza tranzactionala.
Starea Copil a Eului este o stare in care ne comportam, simtim si gandim in mod similar cu cel in care o faceam in copilarie. Aceasta stare a eului este sursa emotiilor, creativitatii, recreerii, spontaneitatii si intimitatii.
In fiecare stare a eului exista subdiviziuni. De exemplu in analiza functionala a starii Parinte a eului distingem Parintele Grijuliu, acea stare din care dam permisiuni si siguranta, si Parintele Normativ, stare a eului care este critica. Tot asa, starea Copil a eului este din punct de vedere functional Copil Liber sau Copil Adaptat.
Conform cu Berne, exista 4 tipuri de diagnostic a starilor eului: diagnosticul social, diagnosticul comportamental, diagnosticul istoric si diagnosticul fenomenologic. In analiza tranzactionala moderna se discuta si de diagnosticul contextual al starilor eului.
Starile Eului pot fi contaminate, de exemplu atunci cand incurcam sloganurile si regulile parentale cu realitatea de aici si acum a adultului. In aceasta situatie consideram ca credintele pe care le avem sunt fapte de nezdruncinat.
Tranzactiile si stroke-urile
Tranzactiile se refera la fluxul comunicarii, mai ales comunicarea psihologica nonverbala, care decurge in paralel cu comunicarea verbala. Tranzactiile au loc la nivel explicit si la nivel implicit.
Stroke-urile se refera la recunoasterea, atentia sau responsivitatea unei persoane fata de alta. Stroke-urile pot fi pozitive sau negative. Oamenii au nevoie de recunoastere si atunci cand nu primesc stroke-uri pozitive, prefera mai bine sa primeasca stroke-uri negative decat sa nu primeasca deloc. Adesea exercitam presiuni asupra oamenilor pentru a comunica intr-un mod care se potriveste cu stilul nostru.
Exista trei tipuri fundamentale de tranzactii: complementare, incrucisate si ascunse. Tranzactiile complementare sunt cele in care partenerii de discutie se adreseaza starii eului complementare celuilalt, de exemplu de la Adult la Adult. Tranzactiile incrucisate sunt cele in care ne adresam unei alte stari ale eului, de exemplu de la Adult la Copil. In tranzactiile ascunse exista o conversatie explicita la nivel social, insotita de o tranzactie psihologica.
Pozitiile de baza in viata
Conform cu analiza tranzactionala, pozitiile de baza in viata se refera la modul in care simtim ca este viata, incadrandu-ne in una din pozitiile: Eu sunt OK- Tu esti OK, Eu nu sunt OK- Tu nu esti OK, Eu sunt OK- Tu nu esti OK, si Eu nu sunt OK- Tu esti OK.
Scenariul de viata
Scenariul este un plan de viata, format pe baza deciziilor pe care le-am luat in copilarie, functie de perceptiile asupra lumii. Scenariul este in general intarit de parinti. Functie de scenariul de viata pe care il avem, vom redefini lumea, adica o vom distorsiona, astfel incat sa se potriveasca cu planul nostru de viata.
Jocurile si analiza jocurilor in analiza tranzactionala
Jocurile sunt tranzactii complementare si ascunse, care se indreapta spre un rezultat predictibil. De obicei jocurile se caracterizeaza prin permutari ale jucatorilor spre finalul jocului. Orice joc are o structura similara si la final exista un rezultat negativ, care ne confirma credintele negative despre propria persoana. Functie de potentialul lor de a produce rau jocurile se clasifica in:
Jocuri de gradul I, care sunt acceptate social in cercul celor care il joaca.
Jocuri de gradul II, adica jocuri pe care cei ce le joaca doresc sa le ascunda, desi nu produc neaparat un rau ireversibil.
Jocuri de gardul III, adica jocuri care pot duce la un rau facut uneia sau mai multor parti implicate.
Unele din cele mai uzuale jocuri sunt:
„De ce nu faci…?’, „Da, dar…”
„Daca n-ai fi fost tu…”
„De ce mi se intampla asta tot timpul?”
„Vezi ce m-ai facut sa fac?!”
„Tu m-ai bagat in asta”
„Incerc doar sa te ajut”
„Acum te-am prins, nenorocitule”
Comments are closed