Cat de des ti se intampla sa visezi despre o casa? Nu cred sa existe cineva care sa nu fi visat vreodata ca este intr-o casa anume. Astfel de vise pot fi foarte placute, sau, dimpotriva, terifiante. Desi tu, cel care a visat, esti cu siguranta expertul in ce priveste intelesul visului tau, casele si camerele sunt simboluri care au o serie de intelesuri general-valabile. De altfel, visele despre case sau camere sunt printre cele mai uzuale teme ale viselor noastre.
Casa este un fel de centru al lumii noastre, o imagine a universului nostru. Conform psihologiei Jungiene, ceea ce se intampla in interiorul unei case se intampla in interiorul nostru. Pe de alta parte, psihanaliza Freudiana asociaza casa cu femeia, in sens sexual – casa fiind de altfel un simbol clar feminin. Adapostul si siguranta sunt cuvinte pe care le asociem de obicei cu casa. De fapt, casa este un simbol arhetipal. Oamenii cauta un loc sigur, care sa le apartina, fie ca vorbim de o pestera primitiva, fie ca vorbim de palatul unui rege. Prima noastra “casa” a fost pantecele mamei, iar in traditiile mitologice ale tuturor popoarelor prima noastra casa este un paradis in care cautam sa ne intoarcem.
Casa ca simbol al personalitatii
In vise casa simbolizeaza adesea intregul nostru psihic sau intreaga noastra personalitate. Casa pe care ai visat-o este bine intretinuta sau neglijata? Este construita dintr-un material solid sau din materiale destul de amestecate si subrede, astfel ca are poate nevoie sa fie renovata? Zidurile casei par a fi bine proportionate? Spatiile din interiorul casei sunt largi sau inguste?
Casa ca spatiu ocupat
In realitate casa este un simbol pentru oamenii care traiesc in ea. In vis casa simbolizeaza lumea noastra interioara, reflectand de asemenea persoana care locuieste in ea. Adesea diferitele nivele / etaje ale casei pot fi un simbol pentru diferite perioade de timp sau diferite aspecte ale celui care viseaza. Casa poate avea diferite camere, unele din ele familiare, iar altele necunoscute, asteptand sa fie descoperite.
Aspectele emotionale ale casei
O casa declanseaza emotii profunde. Avem o relatie de “dragoste” sau “ura” cu casa in care locuim, uneori reactii de furie. Casa din vis poate reflecta astfel starea noastra psihologica, poate ca ne proiectam conflictele psihologice in casa in care locuim in realitate.
Casa ca simbol in vis
Casa poate simboliza in vis o multitudine de aspecte. In afara de simbol al propriilor noastre ganduri si idei, casa are legatura si cu corpul nostru fizic. Uneori daca visam o casa acest lucru nu inseamna altceva decat ca vrem sa cumparam o casa in realitate, dar alteori este o reflectare a inconstientului sau a experientelor de care nu suntem constienti in timpul zilei. Atunci cand visam o casa poate fi util sa ne intrebam: “Ce “locuieste” in mintea si in inima mea?”
Dimensiunea si starea casei din vis poate da indicii asupra starii noastre psihologice. Casa este neglijata sau daramata? Poate ca neglijam o anumita parte din noi, care necesita atentie. Casa era prea mare sau prea mica? O casa prea mica poate fi un indiciu ca nu avem suficient spatiu pentru a ne dezvolta. O casa prea mare poate fi un simbol al faptului ca ne simtim coplesiti de dorinta de a ne dezvolta, asa cum este si situatia in care gasim un pod in casa. Tipul de casa pe care il visam poate avea la randul sau o semnificatie profunda. O casa demodata sau care nu mai este functionala poate sa ne arate ca este timpul sa facem o schimbare. Ce vreau sa fac cu aceasta casa din vis? Raspunsul la intrebare poate sa ma indrepte spre ceea ce vreau sa schimb la mine si in viata mea.
Uneori visam cu anumite camere din casa. De exemplu, daca in vis sunt in baie, este posibil ca acesta sa fie un simbol pentru ce nu vreau sa las sa plece din viata mea. Pot exista reziduuri emotionale care necesita atentia noastra.
Dormitorul din vis ne poate ajuta sa intelegem aspecte intime legate de propria persoana. Dormitorul poate reflecta ganduri, sentimente si aspecte legate de nesigurante. Adesea visele in care apare dormitorul sunt asociate cu persoane de sex opus. In psihologia Jungiana acestea sunt anima si animus. Persoana de sex opus se poate referi la aspecte ale sinelui pe care nu le manifestam suficient. De exemplu, barbatii au adesea dificultati cu exprimarea emotionala, datorita normelor societatii. Ca urmare, o femeie in vis poate simboliza emotiile sale. Pe de alta parte, femeile au adesea probleme cu asertivitatea sau agresivitatea, asa incat barbatul din vis poate simboliza astfel de aspecte. Dormitorul din vis poate fi de asemenea legat de aspecte privitoare la dorinta sexuala sau identitatea sexuala. Atunci cand avem un vis erotic, adesea actul sexual din vis nu se refera la actul fizic in sine, ci este mai degraba o reflectare a unor aspecte emotionale.
Un simbol frecvent in vise este pivnita sau demisolul, adesea avand legatura cu mintea inconstienta. Un subsol foarte intunecat poate da senzatia ca “trebuie sa facem lumina” in legatura cu ceva anume sau ca exista ceva ce deocamdata nu putem vedea. Explorarea subsolului poate fi foarte catharctica, permitandu-ne sa descoperim lucruri pe care le-am ignorat mult timp. Lucrurile din subsol adesea simbolizeaza ceea ce apare la suprafata constientului nostru. Modul in care este organizat subsolul poate fi un indiciu al modului in care ne gestionam emotiile.
Pe de alta parte, podul este locul unde ne depozitam emotiile inconstiente si adesea este un loc in care stocam ganduri inconstiente. Aceasta parte a casei este adesea asociata gandurilor si amintirilor pe care incercam sa le evitam. Daca visam podul unei case este util sa ne intrebam pentru ce anume este folosit podul, ce ignoram in viata noastra si ce fel de “spatiu de stocare” exista acolo.
Sigur ca putem visa inca multe aspecte legate de casa si camerele existente intr-o casa. Iar daca vrei sa afli mai multe te invitam la workshop-urile noastre…
Comments are closed