Conform analizei tranzacționale și psihoterapiei prin redecizie există șase adaptări de personalitate, fie patologice, fie normale:
Schizoidul (normal: visătorul)
Antisocial (normal: promotorul)
Paranoid (normal: persistent)
Pasiv-agresiv (normal: rebel)
Obsesiv-compulsiv (normal: dependent de muncă)
Histrionic (normal: reactor)
Primele trei adaptări de personalitate (schizoid, antisocial și paranoid) sunt numite „adaptări de personalitate de supraviețuire”, pentru că apar în primele 18 luni de viață ca urmare a faptului că copilul trebuie să aibă grijă de el însuși atunci când își pierde încrederea în părinți și crede că nu poate să se bazeze pe mediul înconjurător, astfel că trebuie să se descurce pe cont propriu. Următoarele trei adaptări de personalitate (pasiv-agresiv, obsesiv-compulsiv și histrionic) sunt numite „adaptări de personalitate de performanță”, pentru că apar la 18 luni- 6 ani, ca modalitate a copilului de a se adapta la așteptările părinților
Aceste adaptări de personalitate sunt cărămizile de bază ale personalității, acoperind un spectru care variază de la complet sănătos la complet disfuncțional. Fiecare adaptare de personalitate are atât caracteristici pozitive, cât și negative.
Fiecare persoană are cel puțin o adaptare de personalitate de supraviețuire și una de adaptare preferate. Aceste stiluri preferate reprezintă ceea ce a funcționat cel mai bine în familia de origine pentru a supraviețui din punct de vedere psihologic și a întruni expectanțele părinților.
Reactorul sau empatul (histrionicul)
Reactorul are nevoie de feed- back din partea mediului (feed- back pozitiv) pentru ca se simte nesigur. Structura eului este cea care ii determina comportamentul. Filozofia lor este: daca ma comport ca sa-ti fac placere doresc de fapt ca tu sa-mi faci mie placere.
Reactorii se pierd in ceea ce altii gandesc si simt, in loc sa-si afirme puterea de a defini propriul eu. Deoarece au dificultati in a stabili limitele cu ceilalti, cand nu sunt recunoscuti si se simt raniti solutia lor este sa se indeparteze de ceilalti.
Isi doresc atasamentul si le este teama de individuatie; urmaresc la ceilalti daca sunt multumiti.
La nivel matur se intereseaza de altii, de comfortul lor, le place un mediu placut, mobilele moi si dragute, atmosfera placuta, covoarele pufoase, perdelele in jurul patului; de obicei sunt oameni foarte calzi cu care este placut sa stai; insa “a da” nu este un lucru complet altruist pentru un histrionic.
Este un tip emotional, sentimentele sunt adesea de suprafata si ii coplesesc, ii perturba; in patologie sunt absolut coplesiti de sentimente.
Sunt perceputi conform sentimentelor: de multe ori vedem expozitii largi, manifestari comportamentale. Daca ii abordezi insa conform comportamentului, comportamentul va continua; daca le vorbesti despre comportament creste confuzia lor privitoare la comportament si comportamentul continua pentru ca nu mai pot gandi. De exemplu, daca intreb un reactor de ce intarzie, va cauta tot felul de scuze, dar nu va putea gandi clar si nici nu isi va corecta comportamentul de intarziere. Comportamentul este bazat in totalitate pe sentimente si prea putin pe gandire, ceea ce face uneori ca relationarea cu ceilalti sa devina dificila. Intrebarea prin care poti relationa cu ei este “Ce simti?”
Adaptarea de personalitate de tip histrionic este o adaptare de personalitate de “performanta”, care apare mai tarziu in cursul vietii. Se refera la ceea ce persoana face, nu la ceea ce este. Deoarece au dificultati in a stabili limitele celorlaltora, cand nu sunt recunoscuti si se simt raniti solutia lor este de a se indeparta de ceilalti. Ei isi doresc atasamentul si le este teama de individuatie.
Cum se inteleg cu ceilalti
Paranoizii pot gasi ca histrionicii sunt superficiali si pufosi. Histrionicii pot gandi ca paranoizii sunt reci. Rejetul primar este dintre histrionic si schizoid, schizoizii fiind prea distanti si reci pentru histrionici.
Histrionicii nu se inteleg bine cu alti histrionici.
Rebelul (pasiv-agresivul)
Este o pozitie de rebel, care-si face rau singur; este o pozitie de inutilitate: eu nu sunt OK- tu nu esti OK. Cateodata sunt agresiv- pasivi sau pasiv- agresivi, dar agresiunea nu este concentrata pe satisfacerea nevoilor. Comportamentul lor pasiv este foarte agresiv in fapt. Tot procesul este de auto- infrangere: tu faci ceva ce nu-mi place, eu nu-mi exprim deschis furia si sfarsesc prin a face ce doresti (si anume ceva ce ar fi trebuit tu sa faci ), dar nici eu nu ma simt bine, asa ca te infurii si pe tine si astfel rezulta schimbarea discomfortului. Unele persoane sunt iritante pentru ca nu-si exprima furia, asa ca si eu incep sa ma simt iritat si ma infurii, iar pasiv- agresivul spune: ”Nu-i drept”.
La nivel matur este amuzant, face lucrurile sa mearga cand este greu, poate rade in fata greutatilor, ii place sa munceasca in echipa. Ii plac culorile primare, aprinse, ii plac tot felul de masinarii magnetice amuzante pe birou.
Pasiv – agresivul are doua reguli in viata: parintii nu ma pot determina sa fac ceva si daca vrei sa fac ceva bun pentru mine n-o sa fac chiar daca vreau. Trebuie sa invete sa piarda pentru a castiga.
Daca vrei sa rezolvi o problema cu un rebel trebuie sa-i arati cum sa se distreze; in general un rebel are probleme sa lucreze un timp indelungat si din greu (un pasiv-agresiv cu nivel mai prost de functionare nu va termina de tot lucrul, sau va varsa cafea peste raportul pe care il are de facut, etc).
Este o adaptare de performanta.
Pasiv-agresivul are o personalitate agresiva ca fond, aratand resentimente in diverse situatii in care se simte atacat sau neinteles. Este vazut de ceilalti ca fiind obstructiv si incapatanat.
O conversatie tipica cu un pasiv-agresiv decurge astel:
-“Dragul meu, unde ai avea chef sa mergem in seara asta?”
-“Nu stiu, indiferent, unde vrei tu”.
-“Pai, hai sa mergem la un film”.
-“Nu prea am chef de film”.
– “Dar ce ai avea dispozitie sa facem?”
-“Nu stiu, ce vrei tu”.
– “Hai sa iesim la o plimbare”.
-“Nu am chef nici de plimbare”
-“Pai bine atunci, dar ce ai chef sa faci???”
-“Nu stiu exact, ce vrei tu…”
-“Dar iti tot sugerez chestii si tu nu vrei!”
-“Da, pentru ca niciodata nu vrei sa faci ceva ce imi place mie”
Promotorul (antisocialul)
Antisocialul poate functiona la nivel matur, situatie in care nu incalca foarte mult regulile, dar la fel de bine poate functiona si la nivel patologic: nevrotic, imatur sau psihotic. Antisocialii din inchisoare de exemplu functioneaza la nivel imatur. Este o adaptare de personalitate cu doua extreme opuse, functie de nivelul de functionare.
La nivel matur, prmotorul are multe calitati pozitive: ii place incitarea, este energic, se descurca in diferite situatii, fac multe lucruri diferite din domenii diferite (dar spun si “da, voi face” si nu fac nimic), au nevoie sa se intample lucruri variate. Ii place succesul, face ca lucrurile sa se intample, ii plac masinile scumpe, hainele la moda, nu-i pasa cateodata daca lucrurile nu-i apartin dar le arata de parca sunt ale lui, gaseste solutii la probleme dificile, este un “manipulator incantator”, incearca sa influenteze oamenii.
Este mai degraba activ agresiv sau activ asertiv. Cei mai multi sunt activ agresivi, deseori in acte de agresiune sau acte care aduc schimbarea, “joaca dur”, isi asuma riscuri, au o dorinta de provocare, incidente, nivel crescut de stimuli; se plictisesc repede.
Pentru a relationa cu cei trebuie sa ii abordam la nivel comportamental: “Ce credeai ca se va intampla cand ai facut asta?”
Antisocialul este o adaptare care apare atunci cand exista un parinte foarte periculos sau nebun. Este o adaptare de personalitate de supravietuire, prezenta la o foarte mica parte din populatie. In plus, este o adaptare foarte rara la femei: cei mai multi antisociali sunt barbati.
Cum se intelege cu ceilalti
Histrionicul poate relationa cu antisocialul la nivelul de “a-l salva” pe antisocial- de exemplu in relatiile femeilor “care iubesc prea mult”, adica femei care intra in relatii distructive pe baza faptului ca dragostea lor va vindeca un suflet fara speranta, iar in final ele sunt pedepsite.
Antisocialul poate intra in conflict cu societatea, iar la nivel imatur are toleranta scazuta la frustrare si o nevoie mare de incitare si drama. Sunt vazuti de ceilalti ca fiind egoisti, nepasatori, cu obraz gros, insensibili, nefiind in contact cu emotiile din mediul lor, cautand incitarea si iresponsabili.
La nivel psihotic sunt criminalii in serie.
Visatorul (schizoidul)
Schizoidul nu doreste sa atraga atentia. Asteapta de la ceilalti sa intieze diverse lucruri si apoi se retrag daca ceilalti nu iau initiativa sau le este frica sa continue daca ceilalti o fac. Tendinta este de a nu ajunge niciunde in relatiile lor; le este frica atat de individuatie cat si de atasament.
La nivel matur creeaza propriul mediu interior in care petrece mult timp in siguranta, adesea este foarte creativ, poate fi cercetator sau artist, ii place sa lucreze singur, ii place sa i se spuna ce sa faca. Sunt perceputi ca fiind retrasi si pasivi:trebuie sa le spui ce sa faca pentru ca se uita la sursa problemei si nu exista activitate externa.
Daca o persoana are de exemplu o adaptare de personalitate de supravietuire de tip 50% schizoid si 50% antisocial ne putem regasi in una din doua variante: fie are gandirea si sentimentele la un nivel suficient de bine dezvoltat (ambele), fie are dificultati majore in ce priveste atat gandirea, cat si sentimentele.
Daca intrebi un schizoid “Ce simti?” se uita in gol la tine, evita contactul vizual. Pentru un manager schizoid de exemplu se poate cere ceva de gen comportamental (“ Ma ajuti la un proiect? Poti sa-mi spui care este limita de timp?”): acestia sunt manageri cu relatii scazute si tinte scazute.
Schizoidul defineste mediul ca nesigur, deci se retrage in interior, nu-si impartaseste gandurile in mediu, incearca sa nu simta, dar isi creeaza un mediu intern sigur.
Este o adaptare de personalitate de supravietuire.
Dependentul de munca (obsesiv-compulsivul)
Dependentul de munca crede foarte tare in ceea ce face. La nivel matur munceste din greu, este dedicat, loial, de incredere, face ceea ce a spus ca face, orientat pe sarcini, din multe puncte de vedere asemanator cu paranoicul.
Obsesiv-comoulsivii sunt perceputi si contactati prin gandire; gandesc bine si clar.
Este o adaptare de personalitate “de performanta”: este important ce faci, nu cine esti.
Obsesiv- compulsivul crede ca trebuie sa fie perfect pentru ceilalti, sa fie puternic si sa munceasca din greu.
Obsesiv- compulsivii urmaresc la ceilalti daca acestia aproba, iar histrionicii urmaresc la ceilalti daca acestia sunt multumiti. In cazul ambelor adaptari persoanele se pierd in ceea ce gandesc sau simt, in loc sa-si afirme puterea de a defini propriul eu. Deoarece dependentii de munca au dificultati in a stabili limitele celorlaltora, cand nu sunt recunoscuti si se simt raniti solutia lor este de a se indeparta de ceilalti. Ei isi doresc atasamentul si le este teama de individuatie.
Obsesiv-compulsivii sunt conformisti si contiinciosi. Sunt vazuti de ceilalti ca fiind perfectionisti, supra-inhibati, super-constiinciosi, supra-implicati in a-si face datoria si tensionati.
Persistentul (paranoidul)
La nivel matur persistentul este logic, hotarat, conducator, are forta, impinge lucrurile inainte.
Paranoizii sunt perceputi pentru opiniile lor, au opinii puternice, pe care le exprima ca fiind gandire (“Dupa opinia mea..”). Pentru o buna functionare trebuie sa fie mai mult in legatura cu sentimentele, pentru ca evita sentimentele, mai ales teama. Proiecteaza furia asupra celuilalt justificand frica lor ca aparare si pot justifica astfel teama; deci exista o anxietate crescuta.
Daca ii vorbesti despre comportament este ca o carpa rosie pentru un taur, pentru ca aceasta este perceputa ca o critica “Nu defini tu realitatea pentru mine!” si astfel devin tot mai agresivi.
Paranoidul isi spune ”trebuie sa fiu vigilent, sa cresc repede si sa am grija de mine, pentru ca in mediu sunt unii care vor sa puna mana pe mine, deci trebuie sa pun eu mana pe ei primul”.
Este o adaptare de personalitate de supravietuire.
Paranoidul este caracterizat de rigiditatea in gandire, exagerare (maximizarea sau minimalizarea realitatii), proiectarea furiei pe ceilalti (pentru ca ei cred ca ceilalti sunt furiosi pe ei si astfel li se permite sa fie furiosi la randul lor). Nu le plac insa oamenii care au caracteristici de-al lor. Sunt vazuti de ceilalti ca fiind suprasensibili, suspiciosi, gelosi si invidiosi.
Comments are closed