Indiferent cat de obosita sunt, atunci cand dansez oboseala incepe sa dispara. Cei mai multi oameni carora le place dansul stiu asta. Ma uitam la un moment dat la un serial pe net, “Ally McBeal”, in care, intr-una din scene, Ally era la birou, obosita si stresata dupa o zi de munca, iar unul din colegi i-a spus: “Daca vrei sa poti lucra toata noaptea, hai intai sa dansam!” Pe naiba, ma gandeam, dupa ce ca e obosita, asta o mai si invita la dans… sa fim seriosi. Dar… functioneaza.
Dansul creste efectiv neuroplasticitatea creierului, adica capacitatea de adaptare si flexibilitatea neuronilor. Un studiu al Colegiului de Medicina din New York arata ca dansul reduce cu 76% riscul de dementa, comparativ cu cititul care reduce riscul cu 35%, cuvintele incrucisate, care reduc riscul cu 47% si ciclismul, inotul si golful, care reduc cu… 0% acest risc. Persoanele care danseaza cu regularitate au rezerve cognitive mai mari si o mai mare complexitate a sinapselor neuronale. Asa imi explic de ce atunci cand sunt foarte obosita, incep sa dansez, chiar daca uneori asta inseamna a dansa singura prin casa. Creierul meu stie ce are nevoie.
Se pare ca dansul imbunatateste capacitatea de decizie, duce la dezvoltarea inteligentei, creste “memoria musculara” si incetineste procesul de imbatranire. Daca iti place sa dansezi, ai toate sansele sa fii mult mai sanatos din punct de vedere neurologic. Mai mult, psihoterapia prin dans si miscare si in mod special psihoterapia prin utilizarea tango-ului sunt folosite astazi ca terapie de electie pentru tratamentul bolilor Parkinson si Alzheimer. De ce? Pentru ca dansul duce la cresterea capacitatilor cognitive, indiferent de varsta. Explicatia este aceea ca, in timpul dansului, apare o sincronizare a ritmului miscarilor corporale cu ritmul muzicii si cu ritmul undelor cerebrale din creier. Datorita modificarii tiparului undelor cerebrale, mai multe zone ale creierului nostru intra in rezonanta unele cu altele, iar conexiunea dintre emisfera cerebrala dreapta si cea stanga creste. Creierul nostru este impartit in doua: emisfera cerebrala dreapta, responsabila in linii mari de partea creativa si emotii, respectiv emisfera cerebrala stanga, responsabila in mare parte de procesarea cognitiva – la dreptaci, la stangaci lucrurile stau invers. Intre cele doua emisfere cerebrale avem un fel de pod, care se numeste corpul calos. Corpul calos leaga intre ele emisferele creierului nostru, iar capacitatile noastre intelectuale si emotionale sunt cu atat mai bune, cu cat corpul calos este mai “solid”. De exemplu, daca cineva a avut traume serioase in copilarie, legaturile intre cele doua emisfere, prin corpul calos, sunt destul de slabe.
Atunci cand dansam stimulam formarea de noi legaturi (sinapse) intre neuroni si de conexiuni intre cele doua emisfere – datorita sincronizarii undelor cerebrale, de care aminteam anterior. Dansul integreaza mai multe functii ale creierului simultan: kinestezica, rationala, muzicala si emotionala, crescand astfel conectivitatea neuronala.
Dar orice fel de dans are astfel de beneficii? Raspunsul este nu. Nu toate formele de dans duc la cresterea legaturilor dintre neuroni. Daca stim deja ce pasi urmeaza sa facem in dans, atunci nu facem altceva decat sa activam niste cai neuronale deja memorate. In schimb, atunci cand dansam si improvizam, vom lua decizii intr-o secunda si vom stimula creierul sa realizeze conexiuni noi. Aceasta este explicatia pentru care tango-ul are cele mai mari beneficii in tratamentul bolilor neurodegenerative, cum sunt Parkinson si Alzheimer. Si functioneaza la fel de bine pentru barbati, ca si pentru femei. Chiar daca barbatul este cel care conduce dansul, adica ia decizia referitor la pasii pe care ii va face, femeia trebuie sa interpreteze intentia barbatului, astfel incat la randul ei ia decizii intr-o secunda.
Astfel, dansul poate nu numai sa incetineasca procesul de imbatranire al creierului, ci si sa “dea timpul inapoi”, creierul intinerind efectiv la persoanele care danseaza frecvent. Creierului nostru ii place foarte mult “sa danseze”, pentru ca ii place anticiparea si surpriza, sinconizandu-si undele (adica tiparele de descarcare a impulsurilor electrice de catre neuroni), atunci cand se activeaza circuitul recompenselor, declansat de anticipare. De obicei, dansul este legat automat de sentimentul de fericire in societatea noastra – de multe ori dansam cand suntem fericiti. Iar atunci cand suntem fericiti ne simtim in siguranta – probabil un comportament care isi are radacinile inca din epoca primitiva, cand o vanatoare incununata de succes era urmata de un dans.
Asa ca… va invitam la dans – psihoterapie prin dans si miscare…
Comments are closed