LEGE nr. 117 din 27 mai 2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 109/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din România
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 2 iunie 2008
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ART. I
Se aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 109 din 10 octombrie 2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 18 octombrie 2007, cu urmatoarele modificari si completari:
1. La articolul I, punctul 3 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“3. Articolul 3 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
«Art. 3. – (1) Profesia reglementata reprezinta activitatea sau ansamblul de activitati profesionale reglementate conform legii române, care compun respectiva profesie în România.
(2) Lista profesiilor reglementate în România este prevazuta în anexa nr. 2.
(3) Autoritatea competenta reprezinta orice autoritate sau instanta autorizata în mod special de un stat membru sa elibereze ori sa primeasca titluri de calificare sau alte documente ori informatii, precum si sa primeasca cereri si sa ia decizii în legatura cu profesiile reglementate din aria lor de competenta.
(4) În România, autoritatea competenta corespunzatoare fiecarei profesii reglementate este prevazuta în anexa nr. 3.
(5) De la data aderarii, coordonatorul national comunica Comisiei Europene si statelor membre lista profesiilor reglementate si autoritatile competente corespunzatoare fiecareia.»”
2. La articolul I punctul 4, alineatul (4) al articolului 5^2 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“(4) În cazul în care criteriile stabilite într-o masura adoptata în conformitate cu alin. (2) nu ofera garantiile adecvate în ceea ce priveste calificarile profesionale, România informeaza în acest sens Comisia Europeana care, dupa caz, prezinta un proiect de masuri conform procedurii stabilite la nivel comunitar.”
3. La articolul I, dupa punctul 10 se introduce un nou punct, punctul 10^1, cu urmatorul cuprins:
“10^1. Dupa articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 12^1, cu urmatorul cuprins:
«Art. 12^1. – Evaluarea cunostintelor lingvistice nu face parte din procedura de recunoastere.»”
4. La articolul I, punctul 14 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“14. Dupa articolul 30 se introduc doua noi articole, articolele 30^1 si 30^2, cu urmatorul cuprins:
«Art. 30^1. – (1) Persoanele care beneficiaza de recunoasterea calificarilor profesionale trebuie sa aiba cunostintele de limba româna în masura în care sunt necesare exercitarii profesiei respective.
(2) Verificarea cunostintelor lingvistice de catre autoritatile competente trebuie sa respecte principiul proportionalitatii si sa ia în considerare situatia individuala a solicitantului. În acest scop, se accepta orice certificat lingvistic sau orice alt mijloc de proba concludent.
Art. 30^2. – Evaluarea cunostintelor lingvistice nu face parte din procedura de recunoastere.»”
5. La articolul I punctul 17, alineatele (1) si (2) ale articolului 35^1 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
“Art. 35^1. – (1) Dispozitiile prezentului capitol se aplica exclusiv prestatorilor care se deplaseaza în România în scopul exercitarii, în mod temporar si ocazional, a unei profesii reglementate. Caracterul temporar si ocazional al prestarii de servicii se evalueaza de la caz la caz, în special în functie de durata prestarii, frecventa, periodicitatea si continuitatea sa.
(2) Fara a aduce atingere dispozitiilor speciale ale dreptului comunitar si art. 35^2 si 35^3, autoritatile române nu pot restrânge, din motive legate de calificarile profesionale, libertatea de a presta servicii pe teritoriul României:
a) în cazul în care prestatorul este stabilit în mod legal într-un stat membru în scopul exercitarii acelei profesii, denumit în continuare stat membru de stabilire;
b) în cazul deplasarii prestatorului, daca a exercitat aceasta profesie în statul membru de stabilire pe o perioada de cel putin 2 ani în decursul ultimilor 10 ani anteriori prestarii, atunci când profesia nu este reglementata în statul respectiv. Conditia de exercitare a profesiei pe o perioada de cel putin 2 ani nu se aplica în cazul în care fie profesia, fie formarea profesionala care da dreptul la exercitarea profesiei este reglementata.”
6. La articolul I punctul 17, alineatele (2) si (4) ale articolului 35^3 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
“(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), prin reglementari speciale se poate renunta la conditia depunerii declaratiei.
……………………………………………………………..
(4) Prin exceptie de la prevederile alin. (3), prin reglementari speciale se poate renunta în tot sau în parte la solicitarea acestor documente.”
7. La articolul I punctul 18, alineatele (1) si (2) ale articolului 37 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
“Art. 37. – (1) Autoritatile române competente prevazute în anexa nr. 3 vor lua masurile necesare pentru aplicarea prezentei legi, informând în acest sens Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, desemnat coordonator national.
(2) Autoritatile române prevazute în anexa nr. 3 fac parte din Sistemul informatic pentru piata interna – IMI – si duc la îndeplinire obligatiile prevazute în acest sens. Sistemul informatic pentru piata interna reprezinta mecanismul de cooperare administrativa creat, la nivel european, în domeniul pietei interne, aplicabil în cadrul procedurii de recunoastere a calificarilor profesionale.”
8. Articolul II se modifica si va avea urmatorul cuprins:
” Art. II. – Legea nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 3 iunie 2004, cu modificarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta ordonanta de urgenta, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dupa aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o noua numerotare.”
9. La anexa nr. 2 punctul A, dupa litera x) se introduc doua noi litere, literele y) si z), cu urmatorul cuprins:
” y) geodez;
z) interpret limbaj mimico-gestual.”
10. La anexa nr. 2 punctul B, litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“c) detectiv particular; agent de paza, control acces, ordine si interventie; agent de protectie, însotire si gardare persoane fizice si valori; tehnician pentru sistemele de detectie, supraveghere video si de monitorizare, control acces si comunicatii; operator dispecer sisteme de monitorizare si pentru aparatura de control; conducator societate de paza si protectie; conducator societate de instalare sisteme de alarma; instructor în poligonul de tir; artificier; pirotehnist pentru focuri de artificii;”.
11. La anexa nr. 2 punctul B, dupa litera h) se introduc doua noi litere, literele i) si j), cu urmatorul cuprins:
” i) geodez;
j) interpret limbaj specific persoanei cu surdocecitate.”
12. La anexa nr. 3 punctul A, literele f) si s) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
“f) Camera Consultantilor Fiscali – consultant fiscal;
…………………………………………………………….
s) Colegiul National al Asistentilor Sociali – asistent social;”.
13. La anexa nr. 3 punctul A, dupa litera x) se introduc doua noi litere, literele y) si z), cu urmatorul cuprins:
“y) Ordinul Geodezilor – geodez;
z) Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap – interpret limbaj mimico-gestual.”
14. La anexa nr. 3 punctul B, litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“c) Ministerul Internelor si Reformei Administrative – Inspectoratul General al Politiei Române – detectiv particular; agent de paza, control acces, ordine si interventie; agent de protectie, însotire si gardare persoane fizice si valori; conducator societate de paza si protectie; conducator societate de instalare sisteme de alarma, tehnician pentru sistemele de detectie, supraveghere video si de monitorizare, control acces si comunicatii; operator dispecer sisteme de monitorizare si pentru aparatura de control; instructor în poligonul de tir; artificier; pirotehnist pentru focuri de artificii;”.
15. La anexa nr. 3 punctul B, dupa litera h) se introduc doua noi litere, literele i) si j), cu urmatorul cuprins:
“i) Ordinul Geodezilor – geodez;
j) Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap – interpret limbaj specific persoanei cu surdocecitate.”
ART. II
Obligatia prevazuta la art. 37 alin. (1) din Legea nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta lege, se îndeplineste în termen de 60 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
BOGDAN OLTEANU
PRESEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU
Bucuresti, 27 mai 2008.
Nr. 117.




